Locul de unde înfloreşte şi se colorează oraşul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pepiniera de plante ornamentale a Ocolului Silvic Gârcina din Piatra Neamţ aprovizionează cu flori de sezon tot judeţul. Un avantaj este că toţi clienţii pot veni cu propriile ghivece, astfel că plătesc doar floarea.

„Mulţi clienţi au venit în toamnă cu ghivecele şi acum aşteptăm să treacă pericolul brumelor, pentru ca florile să poată fi scoase din seră şi amplasate în grădini, terase sau balcoane“, a precizat inginerul silvic Oana Gheorghiu.

8 lei pentru o muşcată


De câteva săptămâni, mii de muşcate curgătoare, semi-curgătoare sau drepte, colorează  sera în mov, roşu, roz sau alb. În ghivece suspendate se află varietăţi curgătoare de petunii, sporul casei sau begonii.


Pe rafturi sunt pregătite de livrare plante decorative, care pot fi adăugate jardinierilor cu flori. Printre acestea se numără Plectrantus, a cărei frunze miros a mir.
În ceea ce priveşte preţurile, o muşcată plantată în jardiniera clientului costă 8 lei. „Clienţii care vin o dată ne rămân fideli. O doamnă din Borleşti, care ne-a descoperit acum câţiva ani, a venit astăzi să-şi ia cele 40 de jardiniere cu muşcate comandate încă din toamnă“, a mai explicat explicat Oana Gheorghiu.
Printre clienţi mari ai pepinierei se află Primăria Piatra Neamţ, care ornează cu muşcate stâlpii din centrul oraşului, Primăria Taşca şi Primăria Balcani, din judeţul Bacău.

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Tragedie într-o stațiune de schi. Un copil de cinci ani a murit după ce a rămas prins într-un travelator aflat în funcțiune
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cum scapi de mirosul de umezeală din casă. Soluții simple pentru un aer proaspăt și sănătos