Lecţii de românism ale părintelui Iustin, înainte să moară: „Românu-i smerit, că-i prost, nu-i educat şi nici format“
0În fiecare an, pe 10 februarie, părintele Iustin Pârvu primea valuri de pelerini care veneau la Petru Vodă să-l serbeze de ziua de naştere. La ultima aniversare, cea din 2013, când a împlinit 94 de ani, duhovnicul Moldovei a vorbit despre atitudinea pe care românii ar trebui să o adopte pentru a rămâne demni ca naţie.
Părintele Iustin Pârvu s-a născut la 10 februarie 1919, în satul Poiana Largului, la acea vreme comuna Călugăreni, judeţul Neamţ. În cel de-al doilea Război Mondial, a participat, împreună cu Divizia 4 Vânători de Munte, la luptele duse de Armata Română, iar după întoarcerea de pe frontul de est, unde a activat ca preot militar, a fost arestat în anul 1948 de comunişti.
Iustin a fost condamnat la 12 ani de temniţă grea, acuzat de convingeri legionare. A fost încarcerat la Suceava, Văcăreşti, Jilava, Aiud, Piteşti şi a executat muncă silnică în mina de la Baia Sprie. A primit apoi un spor de pedeapsă de patru ani, pentru că nu a vrut să se lepede de dreapta credinţă.
„Să fim răi, ca să putem rezista“
În fiecare an, pe 10 februarie, duhovnicul de la Petru Vodă era sărbătorit cu ocazia zilei de naştere, dar în ultimii ani din viaţă au stârnit aprinse controverse episoadele în care măicuţele îi cântau părintelui un imn legionar.
Astfel, în 2011, Centrul pentru Monitorizarea şi Combaterea Antisemitismului a trimis o adresă Preafericitului Daniel, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în care reclamă „promovarea unor cântece legionare în sfintele lăcaşe ale Bisericii Ortodoxe Române, de către măicuţe şi preoţi“.
Ziua aniversară era o ocazie pentru Iustin Pârvu să le vorbească pelerinilor despre calea care trebuie urmată de naţia română. La ultima sa zi de naştere (10 februarie 2013, atunci când a împlinit 94 de ani), părintele Iustin a vorbit despre cum ar trebui să fie românii în aceste vremuri.
„Trebuie mai multă demnitate, mai mult prestigiu şi mai multă asprime. Dragostea se vinde cu kilogramul nu se mai dă cu duiumul, cu carul. N-ai cu cine…şi atuncea, trebuie să fim oleacă şi buni, dar să fim şi aspri. Să fim buni - nu mult, să fim răi, ca să putem rezista. Pentru că “Cu cel ales, ales vei fi, şi cu cel îndărătnic te vei îndărătnici»“.
„Românu-i smerit, că-i prost…“
Duhovnicul de la Petru Vodă a insistat pe faptul că românii intrepretează greşit învăţătura bilblică despre smerenie, şi a insistat pe calitatea educaţiei din şcoli afectată de lipsa de implicare şi pregătire a cadrelor didactice.
„Smerenia nu înseamnă se te ia toţi la aruncat încolo cu piciorul. Smerenia e smerenie, respectul e respect. Smerenia nu înseamnă să mergi ca apucatul, cu capul în pământ, că eşti smerit. Nu… smerenia constă să-ţi păstrezi personalitatea şi demnitatea de român creştin-ortodox. Toţi abuzăm de smerenie, că românu-i smerit. Îi smerit că-i prost… nu-i educat, nu-i format… păi învăţătorul, profesorul la şcolile noastre, pune un director ungur, pune un director francez, sau italian, şi el îşi face datoria lui de străin. Ce legătură are el cu româna? N-are nicio legătură, decât să-şi ia salariul bun“.
Despre români şi românism
În anul 2001 a văzut luma tiparului la Editura Conta lucrarea „Semnele vremii noastre. 7 întâlniri cu Părintele Iustin Pârvu”, semnată de scriitorul nemţean Adrian Alui Gheorghe. În Cuvântul înainte, autorul descrie cum a ajuns să închege lucrarea:
„După dialogurile cu părintele Iustin din anii 2005-2006, credeam că nimic nu mai e de spus. Însă trecând pe la Petru Vodă pe la începutul anului 2010, după ce părintele Iustin a ieşit din spitalul de la Cluj Napoca, de unde tot primeam veşti că a plecat, nu m-am putut abţine şi am mai înregistrat o convorbire. Apoi, la o vreme, revenind, părintele m-a întrebat: Nu continuăm? Şi am continuat. Derulând memoria reportofonului, am descoperit că au fost şapte întâlniri în perioada 2010-2011. Acestora li s-au adăugat alte câteva, când am stabilit forma finală a textului”, spune autorul.
- A fi român înseamnă a muri pentru România. Cuvântul român, după mine, egal sfânt.
- Cei mai mulţi se tem să vorbească despre trecutul neamului nostru, despre eroismul şi frumuseţile noastre. Străinii, mai curând, vorbesc despre frumuseţile noastre.
- România e o ţară cu pământuri roditoare, mănoase, din păcate, ţăranul român a cam pierdut rostul trebii, acum e orăşean în Italia, sau în Spania, e slugă pe-acolo.
- Dacă nu se va întoarce la pământ, ca la izvorul belşugului, românul va tot flămânzi şi se va plânge că nu are
- Omul românesc şi-a pierdut reperele şi a răsturnat scara de valori. De fapt era pe undeva de aşteptat, după 50 de ani de comunism.
- Ar trebui să-I mulţumim lui Dumnezeu că ne-a dat să trăim într-o ţară ortodoxă, şi nu într-o lume păgînă, asiatică sau musulmană; că suntem nu numai un popor de oameni drepţi şi demni, ci şi unul tolerant, care trăieşte în pace cu toate confesiunile religioase. Este limpede că Dumnezeu are dintotdeauna ochii deschişi asupra destinului acestui popor.
Pe aceeaşi temă: