La Neamț se cere împuşcarea a patru urşi. Prăpăd la poalele Ceahlăului. „Dorm cu toporul la cap şi cu drujba la uşă“

0
Publicat:

Se cere împuşcarea a patru urşi care au făcut prăpăd la poalele Ceahlăului, la Poiana Teiului, în Neamţ. „Dorm cu toporul la cap şi cu drujba la uşă“, descrie un sătean situaţia de coşmar.

Urșii sunt o prezență constantă prin satele de munte FOTO Arhiva Adevărul

După ce sălbăticiunile au atacat de vreo zece ori, în mai puţin de două săptămâni, gospodăriile oamenilor din satele comunei şi le-au ucis animalele, autorităţile şi reprezentanţii asociaţiilor de vânătoare au decis să ceară derogare pentru împuşcare a patru exemplare. Cererea urmează a fi trrimisă, după întocmirea tuturor formalităţilor, Ministerului Mediului.

Aşa s-a decis după o şedinţă care a avut loc marți după-amiază, 25 iulie 2023, la Prefectura Neamţ, la care au participat reprezentanţii mai multor instituţii.

La Poiana Teiului, ultimul apel la 112 privind prezenţa unui urs în localitate a fost marţi, 25 iulie 2023, la ora 08.10. A fost constituită o echipă de intervenţie, membrii acesteia reuşind să-l alunge din zona locuită.

În cadrul întrunirii de la Prefectură, responsabilii Fondului de vânătoare 20 Galu şi Fondului 19 Dreptu au transmis faptul că în pădurile din arealul localităţii sunt identificate şi monitorizate circa 37 de exemplare de urs. Dintre ele, patru urși şi o ursoaică cu doi pui au creat distrugeri sau au atacat animale din gospodăriile populaţiei.

„Se va înainta o documentaţie către autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului, în vederea solicitării unei derogări privind recoltarea unui număr de (...) patru urşi. După obţinerea derogărilor, gestionarii fondurilor vor depune la Agenţia pentru Protecţia Mediului Neamţ documentaţia în vederea emiterii autorizaţiilor de recoltare/capturare“, a declarat prefectul Adrian Niţă.

Concret, Ministerului Mediului i s-a cerut aprobarea „recoltării“ - adică împuşcarea sau capturarea - a patru masculi. Rămâne de văzut când va fi dată (dacă va fi) aprobarea, fiind aşteptate reacţii ale activiştilor de mediu. Până atunci, muntenii de sub Ceahlău trebuie să se obişnuiască să trăiască în comun cu urşii. Şi să-i „întrebe“ când au poftă de carne de oaie, vită sau şoric.

„În fiecare dimineaţă auzim de două, trei gospodării în care au acţionat urşii“

Cât despre „atmosfera“ din comună, ea este relatată de oamenii locului pe reţelele de socializare, că altceva nu pot face. Iată ce a postat Petrică Timariu: „Ia uitaţi ce fac urşii protejaţi de lege (este prezentat un coloj de fotografii cu animale sfârtecate - n.red.) în Petru Vodă şi Poiana Largului, sate din comuna Poiana Teiului, de vreo două săptămâni. Acestea sunt doar câteva dintre atacurile lor.

În fiecare dimineaţă auzim de două, trei gospodării în care au acţionat urşii. Noaptea trecută (23/24 iulie - n.red.) au fost patru atacuri. Oamenii sunt terorizaţi. Durează foarte mult până când se iau măsuri. Dacă am lua noi măsuri împotriva urşilor care ucid, a doua zi ar fi toată televiziunea, ecologiştii şi ONG-urile călare pe noi... că să ia măsuri împotriva noastră. Pentru urşi nu vine nimeni, doar autorităţile locale ca să constate şi care nu au nici o putere fără aprobare de sus“.

La plimbare, pe șosea FOTO Arhiva Adevărul

Săteanul continuă, scriind că tare ar vrea ca ong-iştii să locuiască la munte, să crească vite, să constate cât de greu este să le creşti şi să vadă cum munca lor se duce pe Apa sâmbetei într-o noapte din pricina urşilor şi să se trezească dimineaţa cu frica de a vedea că nu mai are nimic în gospodărie. Mai spune că toţi zic că se taie pădurile, lucru cu care este acord, dar spune că ei au păduri.

„Ce mai zic ecologiştii? Să păstrăm ecosistemul, să lăsăm natura să îşi urmeze cursul, să protejăm fauna... Hai să nu mai cosim grădinile, să nu mai curăţim nimic, chiar şi la oraş să nu mai cosim prin parcuri şi să vedem ce se întâmplă. (...) Oare chiar nu se poate face nimic pentru a avea şi noi o viaţă liniştită, oare chiar noi nu contăm deloc?“, conchide Timariu.

Elocvent este şi un scurt comentariu postat de Gheorghe Ferestaoariu: „Dorm noaptea cu toporul la cap şi drujba la uşă“.

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Ilie Bolojan și Ioana Fâșie, căsătorie în secret. Cine este femeia care aduce fericire în viața premierului. Ce studii are și cu se ocupă?