La judecată, cu o „afacere beton” din fonduri europene. Dosarul a ajuns la Tribunalul Neamţ

0
Publicat:

O firmă și trei oameni de afaceri au fost trimiși în judecată pentru înșelăciuni cu fonduri europene primite în cadrul unui proiect intitulat „o afacere beton”. Între inculpați, este și Gheorghe Vlasie, cumătrul lui Ionel Arsene, şeful Consiliului Județean Neamț. Deocamdată, se verifică temeinicia probelor  în Cameră preliminară.

Procesul va avea loc la Tribunalul Neamț FOTO Arhiva Adevărul

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Bacău au dispus trimiterea în judecată, în libertate, a patru inculpaţi (trei oameni de afaceri şi firma Winfor Trade), pentru folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept sau reţinerea pe nedrept de fonduri europene.

„În perioada iulie 2021 - ianuarie 2022, în vederea finanţării proiectului intitulat «O afacere beton» din fonduri europene, inculpata Winfor Trade SRL împreună cu reprezentantul societăţii, la instigarea şi beneficiind de ajutorul celorlalţi doi inculpaţi, ar fi folosit cu rea credinţă mai multe documente (...) ce au avut ca rezultat obţinerea pe nedrept a sumei de 947.723 lei“, menționează DNA.

Acestea sunt precizările dintr-un comunicat al DNA, emis astăzi, 29 decembrie 2022. Suma menţionată provenea din Fondul European pentru Dezvoltare Regională. După cum se arată pe site-ul Tribunalului Neamţ, persoanele inculpate sunt Iosif Moldova, Siyar Yasar şi Gheorghe Vlasie, acesta din urmă fiind cumătrul lui Ionel Arsene, şeful Consiliului Județean Neamţ.

În ce constau neregulile

Proiectul viza achiziţia unei staţii mobile de betoane şi a unui încărcător frontal, iar pentru a fi declarat eligibil, reprezentantul firmei ar fi declarat nereal, la Agenţia pentru Dezvoltare Regională Centru, că societatea este din categoria microîntreprinderilor şi ar fi omis să precizeze că acţionarul majoritar deţine mai multe firme de construcţii.

Procurorii mai arată că, în cursul derulării proiectului, reprezentantul Winfor ar fi fost ajutat de un inculpat care, prin intermediul firmei sale, ar fi semnat acte nereale sau inexacte, un contract fiind supraevaluat cu 126.363 de lei. A fost întocmit şi un proces verbal de predare-primire, deşi se ştia că un utilaj nu corespundea, lipsind programul de automatizare.

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei s-a constituit parte civilă în acest dosar penal, solicitând recuperarea sumei de 947.723 de lei, care a fost obţinută în două tranşe de către societatea Winfor Trade SRL. În cauză, pentru recuperarea prejudiciului, anchetatorii au dispus punerea sub sechestru a unor bunuri ale firmei.

Gheorghe Vlasie, zis Ginel, mai este judecat într-un dosar penal, tot la Tribunalul Neamţ. Este acuzat de aceeaşi infracţiune, care ar fi fost comisă în perioada februarie 2014 - octombrie 2015, în contextul implementării proiectului „Construire fermă piscicolă în localitatea Buhuşi, judeţul Bacău. Fondurile europene obţinute oneros au fost calculate la 851.331 de lei.

Mai multe pentru tine:
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Prima Doamnă din Oman primește o distincție fără precedent! I-a fost înmânată chiar de soțul ei, sultanul Haitham bin Tarik Al Said
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Top 15 băuturi pentru Sărbători 2025–2026: vinuri medaliate cu aur, ediții rare de colecție și reduceri uriașe de până la 8.500 lei