Interzis la umplerea piscinelor, în Neamţ. Apă puţină, consum mare şi restricţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Rezervele de apă potabilă sunt din ce în ce mai puţine prin Neamţ FOTO Apaserv

Din cauza lipsei precipitaţiilor şi a creşterii consumului, rezervoarele de stocare a apei potabile s-au golit, în Neamţ fiind restricţii în furnizare către populaţie

Seceta endemică abătută asupra judeţului Neamţ de câţiva ani, crează foarte mari probleme în această vară. Dincolo de

necazurile pricinuite în agricultură, bătrânii aducându-şi aminte de vremuri trecute, de prin '47, sunt şi alte efecte nedorite. Unul dintre ele este impunerea de restricţii în furnizarea apei potabile către populaţie. 

În ţinutul de munte, în Neamţ, unde s-ar putea crede că ploiile vin des, sunt afectaţi de întreruperea alimentării cu apă locuitorii din două oraşe, Bicaz şi Târgu Neamţ, plus multe localităţi rurale Bâra, Cordun, Ruginoasa, Bălţăteşti, Agapia, Vânători-Neamţ, Răuceşti, etc. Şi, zilnic, furnizorul de utilităţi anunţă alte sistări. 

„Din cauza perioadei secetoase accentuate, care a condus la un consum excesiv de apă potabilă şi care a realizat un dezechilibru al nivelului în rezervoare, pentru refacerea nivelului în vederea potabilizării şi distribuirii către utilizatori, Compania Judeţeană Apa Serv anunţă că, în perioada (...) furnizarea serviciului de alimentare cu apă potabilă către utilizatorii din (...), se va realiza în funcţie de nivelul de acumulare a apei în rezervoare“. 

Acestea sunt precizările cu acelaşi conţinut din comunicatele firmei de distribuţie, care anunţă restricţii în diverse localităţi. Mai toate opririle au loc în intervalele orare 06.00-12.00 şi 17.00-23.00, exact când populaţia ar avea mare nevoie ca la robinete să curgă măcar un firicel. Şi se atrage atenţia ca apa să fie folosită în mod responsabil, doar în scopul consumului menajer. 

„Având în vedere perioada de secetă accentuată, consumul de apă potabilă distribuită este crescut, în

special în zonele rurale. Din cauza folosirii iresponsabile a apei potabile, resursele din rezervoarele de înmagazinare se epuizează cu rapiditate, fiind necesară refacerea periodică. Mare parte din consumul crescut este datorat demarării activităţilor agricole şi de grădinărit“. mai transmite Apa Serv. 

Populaţia este sfătuită ca în această perioadă apa să nu fie utilizată la spălarea teraselor, curţilor sau a pavajelor, umplerea bazinelor de mare capacitate sau a piscinelor. Tot în Neamţ, ISU transportă apă cu cisterne în comunele Brusturi, Răuceşti, Ţibucani şi Trifeşti, deoarece fântânile au secat, sau apa nu mai este potabilă. 

Prefectul Adrian Niţă a emis miercuri, 6 iulie, un ordin în baza căruia vor fi identificate pagubele suferite de agricultori din cauza secetei prelungite. „Monitorizarea situaţiei din teren va începe pe 11 iulie şi va fi

realizată de către comisii special constituite, formate din reprezentanţi ai Direcţiei Agricole şi Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură“, a precizat el.  

Vă mai recomandăm să citiţi:

Bătrân de 78 de ani din Neamţ, băgat la puşcărie. Ce faptă a săvârşit

Spagă de 108.000 de euro adunată de un director de Ambulanţă în doar câteva zile. „Frăţia“ infracţională

Mai multe pentru tine:
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor