Interceptări sugestive în dosarul unui director de ambulanţă arestat. „10.000 de euro trebuia luat! Nu vii tu şi-mi rânjeşti, măi!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Directorul Dan Morenciu a fost arestat preventiv FOTO Dan Sofronia

Directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Neamţ şi două asistente şefe au fost arestaţi, fiind acuzaţi de trucarea unor concursuri de angajare. Interceptări făcute de anchetatori în acest dosar arată modul în care acţionau cei trei suspecţi.

Pentru probarea activităţilor infracţionale a celor trei arestaţi în cazul de la Ambulanţa Neamţ, directorul Dan Dorin Morenciu şi două asistente şefe, Elena Preda şi Maria Luminiţa Rozonschi, DNA a făcut interceptări care conţin, în parte, detalii despre modul de acţiune şi cum s-au colectat banii pentru promovarea concursurilor de angajare. 

Alte „discuţii“ între asistentele implicate în fraudarea examenului sunt savuroase, ele folosind un limbaj „colorat“, arătând că dacă nu făceau voia directorului, ar fi putut avea de suferit. Un aspect grav îl constituie faptul că cei care au dat mită pentru angajare erau foarte slab pregătiţi, din chestionarul de concurs, care cuprindea 50 de întrebări, reuşind să răspundă la foarte puţine, cel mult şapte - opt. Aşa cum reiese din interceptări, acest lucru le-a intrigat pe asistente, una dintre ele fiind nevoită să completeze ea cerinţele, pentru ca mituitorii să poată obţine măcar o notă de trecere.

Pe 18 mai, directorul Serviciului de Ambulanţă Neamţ a fost prins în flagrant când primea 40.000 de euro, câte 5.000 de la cei opt candidaţi, dar asistentele ceruseră, fără ştirea şefului, câte 6.000, bani găsiţi la una dintre ele la o percheziţie corporală. 

Astăzi, Tribunalul Bacău a făcut publică motivarea arestării preventive a celor trei acuzaţi, detalii din acest document fiind relatate de monitorulneamţ.ro. Din interceptări rezultă că, iniţial, ar fi trebuit să fie 10 persoane care să dea mită pentru un post definitiv, însă doi şi-au rezolvat problema „altfel“, iar inculpatele s-au simţit „lucrate pe la spate“. Din discuţia purtată între cadrele medicale pe 13.05.2022, după desfăşurarea probei practice, rezultă că solicitările lui MDD au fost îndeplinite. RML spune: „Îi cu... nu, am reuşit ce s-o hotărât ieri. Cu asta basta! Tăiaţi în carne vie, ştii? Păi da! Cum, dacă el aşa o zis, rămâne bătut în cuie! Cuvântu' lui, cuvântu' lui îi mai presus de toată lumea! Şi cu asta basta! Păi da! Cum, dacă înainte s-asculta de nişte treburi, acuma trebuie să ascultăm la fel! Ce se spune el, cât îi şef, facem ce spune şeful!“. 

„Plină de draci” pe „nesimţiţi“ 

Pe data de 10.05.2022, după proba scrisă, RML afirmă: „Îs plină de draci şi de nervi, ştii (...), păi îţi dai seama că ăştia au lăsat foile goale, cum le-o lăsat şi....“. La întrebarea lui PE dacă „ai ei“ (candidaţii de la Târgu Neamţ) s-au descurcat, răspunde: „Nu, nu, nu, foarte slab! Şapte, opt întrebări o făcut şi asta, ştii?“. „O făcut şapte întrebări, Tatiană, din 50, şapte întrebări? Şapte întrebări? (înjurătură” - n. red)“ „Şi vreau să zic că la nişte teze am mai corectat eu în teze că nu aveam de unde să-i scot ca să le dau minim 6, Tatiană, nu am avut de unde!“. 

Aceleaşi aspecte sunt subliniate şi în altă discuţie: „Ei s-o bazat pe ce? O lăsat foaia chiar goală, bă dar eu le-am făcut semn să mai lase câteva libere să nu le încercuiască pe toate, da mi-o făcut cîte şapte şi opt întrebări din 50 şi după aia mi-o lăsat foile“. „Cum măi, da nu o ştiut nimica, băi, n-o ştiut, am sunat-o şi pe Tatiana (...). Îs nesimţiţi de-a dreptul, băi!“. 

În propunerea de arestare, procurorii DNA mai arătau că, în contextul în care una dintre asistente se plângea de toate aceste probleme (nepregătirea candidaţilor, atitudinea acestora determinată de siguranţa că vor promova examenul şi situaţia în care a fost pusă (de a completa lucrările pentru a putea acorda nota de trecere) Rozonschi a afirmat către Preda: „Nu am mai zis nimica, nu am mai zis nimica, ştii cum, deci îmi tremură stomacul în mine, îmi tremură pentru că am fost proaste de-o viaţă am fost proaste, (înjurătură - n. red!) că trebuiau luaţi 10.000 (de euro, nu 6.000 - n.red). Trebuia luat 10.000. Trebuia luat, mâncaţi-aş gura ta, pentru ceea ce am făcut noi. 10.000 trebuia luat, nu vii tu şi-mi rânjeşti, te ridici. Te ridici, te ridici după o oră, nici măcar o oră n-o stat, fat㔓. 

Vă recomandăm să mai citiţi: 

Şoferiţele care contrazic statistica. Urcă băute la volan şi produc accidente ciudate

Poliţist din Neamţ luat la palme şi târât pe capotă. Motivul pentru care un şofer şi-a ieşit din minţi

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele