Incendiu de la artificiile de Revelion, pe Muntele Pietricica. Focul a afectat culmea care străjuie Piatra Neamţ

0
Publicat:

Pietricica, culmea pe jumătate împădurită care străjuie municipiul Piatra Neamţ, a fost afectată de un nou incendiu, care s-a produs în noaptea dintre ani. Cauza izbucnirii flăcărilor au fost artificiile.

Incendiul a izbucnit imediat după miezul nopții FOTO Dan Sofronia

O parte dintre locuitorii oraşului nemţean au avut parte de un spectacol nedorit, altul decât focul de artificii organizat de administaţia locală, pentru a marca venirea anului 2024. La câteva minute după miezul nopţii, în toiul exploziilor de la articolele pirotehnice, s-a putut vedea și incendiul de deasupra urbei.

Pe 1 ianuarie, la ora 00.10, căpitan Irina Popa, de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Petrodava“, a transmis: „Forţe şi mijloace de intervenţie de la Detaşamentul de pompieri Piatra Neamţ intervin pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu de vegetaţie uscată ce se manifestă pe Muntele Pietricica“.

Cadrele ISU s-au mobilizat imediat, echipajele trimise la faţa locului reuşind, în aproximativ o oră, să stingă flăcările. A fost afectată o suprafaţă de aproximativ 1,5 hectare.

„Folosirea materialelor pirotehnice (artificii) a fost cauza probabilă de producere a incendiului“, a comunicat Inspectoratul „Petrodava“.

Se bănuieşte că cineva a urcat cu maşina pe drumul care duce la releul de televiziune de pe Pietricica şi a folosit iresponsabil artificii, neţinând cont de vegetaţia uscată existentă. În apropiere de locul care a fost afectat de incendiu este şi un aşezământ monahal construit după 1990, Schitul Sfântul Mina.

Articolele pirotehnice folosite imprudent au cauzat un mare dezastru de Sărbători și în comuna Pipirig. S-a întâmplat chiar în prima zi a Crăciunului 2023, pe 25 decembrie. Flăcările cuprinseseră o casă, un depozit de juraje şi două adăposturi pentru animale. Utilizarea unor pedarde de către copii a fost cauza probabilă a producerii incendiului.

Incendiul din 2021 a fost de mare amploare FOTO Facebook

Revenind la culmea Pietricica, pe 31 noiembrie 2021, ea a fost cuprinsă de un incendiu devastator, care s-a manifestat pe circa 20 de hectare. „Focul în aer liber“, după cum a stabilit ISU, a dus la izbucnirea flăcărilor. La misiunea de stingere au participat circa 300 de persoane, pompieri (din Neamţ, Iaşi şi Bacău), silvicultori, angajaţi de la primărie şi voluntari.

Mai multe pentru tine:
Alexandru Ion și Ștefan Floroaica: “Ne-am întors din Asia Express cu multe kilograme în plus... în bagajul vieții”
Black Friday 2025. Reduceri mari la încălţăminte și electrocasnice
„Noi i-am pus cruce!” Cum a ajuns să arate una dintre cele mai populare stațiuni balneare din România. Dan Negru: „Când eram copil veneam cu ai mei”
Tânăra de 18 ani care a întors toate scaunele la Vocea României: „Absolut extraordinar!” Cine este Sunamita Beza
Scandal de pomină pe „Hai-Hui”, numele emisiunii Marinei Almășan, de la TVR 2. Ce acuzații i se aduc: „Nu e o invenție a TVR”. Replica vedetei: „N-a furat nimeni de la nimeni!”
Cel puțin 6 morți și 25 de persoane spitalizate după ce au mâncat acest preparat la restaurant
Black Friday 2025, o oportunitate pentru doamnele care vor să arate bine. Top 3 cele mai bune produse pentru ten, apreciate de clienți
Adevărul despre relația din spatele scenei dintre Angela Similea și „Prințul șlagărelor”. Fiul compozitorului Marcel Dragomir rupe tăcerea: „Ea era ca pe un piedestal!” Ultimele lui cuvinte
Top 5 bestselleruri internaționale 2025 și titluri bonus – Descoperă-le și comandă-le acum pentru serile de iarnă și cadouri de sărbători
Black Friday 2025: Cele mai apreciate parfumuri de damă în România – Top recenzii clienți. Idei de cadouri pentru sărbători
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală