Femeie de 35 ani, ucisă din gelozie de soţul în vârstă de 67 ani. Ea fusese la București, la doctor, cu fiul lor de 5 ani

0
Publicat:

Violenţa în familie a mai făcut o victimă în Neamţ, o femeie fiind ucisă de soţul gelos, pe fondul consumului de alcool. Bărbatul a fost reţinut şi urmează să se facă propunere de arestare preventivă.

Omorul s-a petrecut într-o localitate din Neamț FOTO Arhiva Adevărul

Crima s-a petrecut la locuinţa celor doi soţi din comuna Dobreni (Neamț), în noaptea de 14 spre 15 ianuarie 2024. Anchetatorii au fost sesizaţi despre caz pe la miezul nopţii, printr-un apel la 112. Victimă a fost Gabriela Bălan, în vârstă de 35 de ani, principalul suspect fiind soţul, Valentin, în etate de 67 de ani.

Apropiații spun că viaţa de cuplu nu era tocmai armonioasă, deoarece bărbatul era gelos şi devenea violent după ce consuma alcool, acesta fiind băut şi în seara fatidică. Aşa se face că a izbucnit un conflict, iar femeia a fost atacată de individul dezlănţuit, care se înarmase cu un cuţit, urmând numeroase lovituri aplicate cu arma albă.

„La data de 14 ianuarie., în jurul orei 23.50, poliţiştii au fost seizaţi cu privire la un conflict în familie care ar fi avut loc într-un imobil din Dobreni. Din primele cercetări a rezultat faptul că, un bărbat în vârstă de 67 de ani ar fi înjunghiat-o pe soţia sa, în vârstă de 35 de ani, ambii din localitatea Dobreni“, a transmis inspector Ramona Ciofu.

Suspectul a fost reţinut de către poliţiştii ajunşi la locul tragediei, aici sosind şi un echipaj de la Ambulanţa Neamţ. Manevrele de resuscitare nu au avut nici un efect, leziunile provocate prin înjunghiere fiind deosebit de grave. Cercetările au fost preluate de un procuror criminalist, va urma reţinerea suspectului şi cererea de arestare preventivă.

Conform portalului de ştiri TVM Neamţ.ro, în seara crimei, Gabriela Bălan se întorsese acasă, pe la ora 22.00, de la Bucureşti, unde fusese cu fiul de 5 ani, care urmase un tratament medical. După ce a comis crima, bărbatul a sunat la mai multe rude de-ale sale şi ale femeii, anunţând că aceasta a decedat. În aceste condiţii, bănuindu-se că s-a petrecut ceva grav, a urmat un apel la 112.

În Neamţ, în primele 10 luni ale anului trecut au fost constatate circa 3.000 de cazuri de violenţă în familie, fiind dispuse măsuri de protecţie. Ele constau în obligarea agresorului la păstrarea unei distanţe minime faţă de victimă, de reşedinţa sau locul de muncă, interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, sau în orice alt mod, evacuarea agresorului din locuinţa familiei etc.

Mai multe pentru tine:
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice