Epopeea centralelor hidroelectrice de pe râul Bistriţa: „Le dădeam în funcţiune la două noaptea şi aveam satisfacţia că dăm energie în sistem“

Salba de lucrări hidrotehnice de pe râul Bistriţa, în Neamţ, cu cele 13 centrale din aval de barajul Bicaz, date în funcţiune în anii 1960 – 1967, a format o adevărată şcoală de specialişti.

Inginerul Mihai Dumitraşcu, fost director mai bine de două decenii a centralei „Dimitrie Leonida“ de la Stejaru (Neamţ), are 86 de ani şi este printre puţinii specialişti în viaţă care a lucrat la salba de centrale de pe râul Bistriţa.

Alături de foşti colegi, din generaţii mai tinere, specialistul şi-a adus aminte de momentele importante ale dării în funcţiune a celor 13 centrale în decurs de opt ani, perioada 1960-1963. 

„Eu am absolvit Facultatea de Hidroenergetică Bucureşti şi l-am avut ca profesor pe Dorin Pavel. Dorin Pavel a preluat ideile lui Dimitrie Leonida şi a gândit Bicazul ca o centrală cu baraj şi derivaţie, adică tunelul de transport a apei prin munţi, care conducea la creşterea puterii centralei cu aproape jumătate faţă de proiectul iniţial. Fiind director general al Institutului de Hidroenergetică Bucureşti, Dorin Pavel a urmărit proiectarea barajului şi ideea sa a fost să fie baraj de greutate, ţinând seama de geologia terenului. A fost primul baraj de greutate din ţară“, povesteşte Mihai Dumitraşcu. 

Ajuns din zona Olteniei în Moldova, Mihai Dumitraşcu a fost mai întâi angajat la grupa de supraveghere a investiţiei de la Bicaz. 

„Am participat întâi la partea de construcţii în anul 1957 la IRE, apoi la grupa de supraveghere şi apoi, din 1963, la grupa de exploatare. La hidrocentrala Stejaru am lucrat în cadrul serviciului PRAM (Protecţie prin Relee Automatizare şi Măsură)“, îşi aminteşte inginerul octogenar. Ulterior, a fost responsabil de darea în funcţiune a celor 12 centrale din aval de Stejaru, de pe cursul Bistriţei, până la vărsarea în Siret, la Bacău.  

Până în 1967, s-au dat în funcţiune centralele de la Pângăraţi (1964), Vaduri (1966), Piatra Neamţ (1964),Vânători, Roznov, Zăneşti, Costişa, Buhuşi, Racova, Gârleni, Lilieci şi Bacău.

Imagini de la lucrările de la centrala Stejaru, în aval de barjul Bicaz

„Punerile în funcţiune se dădeau pe la 2-4 dimineaţa. Ăsta era ritmul. Fazele erau apropiate de dare în funcţiune şi nu erau sărbători. Dar aveai satisfacţii. Cel care simţea rezultatele muncii celorlalţi era cel care era responsabil cu darea în funcţiune. Atunci aveai satisfacţia mare, că în sfârşit poţi să dai în sistem energie“, mai spune Mihai Dumitraşcu. 

Prima generaţie în pantofi

De cum se lucra în acea vreme îşi aminteşte şi Gelu Prisăcaru, fost coleg, responsabil pe partea electrică a lucrărilor de la centralele hidroelectrice de pe Bistriţa.

„Eu am condus tot timpul electricieni. Toate lucrările pe partea electrică şi cele de PRAM se făceau sâmbăta şi duminică, atunci când nu lucrau fabricile. Ştiam cu precizie de câţi oameni aveam nevoie şi le spuneam să se stabilească singuri. În peste 30 de ani de activitate, nu s-a întâmplat niciodată să numesc eu pe cineva. Niciodată nu mi s-a întâmplat ca vreunul din lista asta să nu vină. Marea lor majoritate era prima generaţie în pantofi, erau veniţi de la ţară, dar aveau dragoste de muncă“, îşi aminteşte Gelu Prisăcaru.

Un episod de care îşi aminteşte inginerul Dumitraşcu a fost în 1964, la darea în funcţiunea a centralei Roznov II, când urma să vină în vizită Gheorghe Gheorghiu Dej.  

„La centrala Roznov II erau primele generatoare româneşti, făcute la Reşiţa. Se făceau probe şi am avut o avarie foarte mare. Au venit apele şi s-au smuls plăcile din bazine. Când a venit Dej, plăcile desprinse nu se vedeau, iar el era foarte încântat în discuţiile de la faţa locului că avem turbine româneşti, şi că nu le mai produceam în Cehoslovacia“, povesteşte Mihai Dumitrşacu. 

A adus generatoarele pentru Porţile de Fier de la sovietici

Că munca la barajul Bicaz şi centralele de pe Bistriţa au fost o şcoală de  hidroenergeticieni o demonstrează şi faptul că mulţi dintre ingineri au fost chemaţi să ajute la darea în funcţiune a altor centrale care se construiau în ţară. Mihai Dumitraşcu a fost detaşat în perioada 1969 – 1970, la centrala de la Porţile de Fier.

„O perioadă de 10 luni, între ‘69 şi ‘70, pentru punerea în funcţiune la grupurile I şi II de la centrala Porţile de Fier. Din personalul de la Bicaz a fost recrutat atât pentru lucrările de şantier, cât şi pentru exploatare. Bicazul a fost o şcoală de hidroenergeticieni, de unde au plecat şi la Porţile de Fier, la centralele de pe Argeş, sau Lotru“, mai spune inginerul de 86 de ani. 

În cei doi ani cât a fost detaşat, acesta a fost trimis la Sankt Petersburg (fostul Leningrad), pentru recepţiona generatoarele comandate a fi fabricate în fosta URSS.  

„Trei generatoare au fost făcute în URSS şi trei la Reşiţa. Sârbii le-au luat pe toate cele 6 din URSS. La punerea în funcţiune, au venit şi reprezentanţi din partea furnizorului, adică ruşi. Noi, românii, am fost primii care am pus în funcţiune primul grup, eram mai ambiţioşi. Pentru că le-o luasem înainte sârbilor, ruşii au căutat să ne împiedice cumva să fim primii, dar nu au reuşit, eu însumi asumându-mi că putem porni grupul. Ca idee, centrala de la Porţile de Fier e de 10 ori mai mare ca putere decât cea de la Bicaz. Acolo se produc 2200 de Mega Watti, faţă de 210 MW, la Bicaz“, a mai menţionat Mihai Dumitraşcu.