Doi ani de la moartea părintelui Iustin Pârvu. Peste 4.000 de oameni sunt aşteptaţi la Mănăstirea Petru Vodă din Neamţ

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mii de credincioşi au participat anul trecut la slujba de pomenire a părintelui Iustin FOTO: Florin Jbanca

Credincioşii sunt aşteptaţi sâmbătă, 13 iunie, la mănăstirea Petru Vodă unde va avea loc slujba de pomenire a părintelui Iustin Pârvu. Pentru tineri, sunt pregătite în această vară tabere cu program de rugăciune şi activităţi agricole.

Peste 4.000 de credincioşi sunt aşteptaţi să participe sâmbătă, 13 iunie la prăznuirea celor doi ani de la moartea părintelui Iustin Pârvu, ctitorul mănăstirii Petru Vodă şi unul din cei mai iubiţi duhovnici din Moldova. 

Slujba de pomenire va începe la ora 9.00, iar în fruntea soborului de preoţi se va afla IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. 

„Cifra estimată de Jandarmerie la pomenirea de anul trecut a părintelui Iustin a fost de 4.000 de participanţi, şi credem că şi anul acesta va fi tot cam pe-acolo. Şi acum vor fi forţe de ordine care vor supraveghea manifestarea, Poliţia, Jandarmeria, va fi şi o maşină de Ambulanţă“, a declarat părintele Hariton Negrea, stareţul Mănăstirii Petru Vodă.

Pregătirile din aceste zile pentru evenimentul de sâmbătă au avut loc atât la mănăstirea Petru Vodă, cât şi la Paltin (mănăstirea de maici), unde s-au pregătit pachete cu alimente care vor fi date spre pomenirea părintelui Iustin. 

Urmaşul părintelui Iustin în fruntea obştii monahale de la Petru Vodă îi sfătuieşte pe cei care vor ajunge la pomenire de sâmbătă să se roage şi pentru ploaie, dată fiind seceta care se instalează în aceste zile în aproape toate zonele ţării.

„Pentru toţi pelerinii care vor ajunge la Petru Vodă sfatul meu este să păstreze o amintire vie a părintelui Iustin Pârvu, să ne rugăm împreună pentru vreme cu ploaie binecuvântată“, a mai spus stareţul Hariton Negrea. 

Oferta pentru tineri: tabere duhovniceşti  

În preajma slujbei de pomenire a părintelui Iustin, dar şi pe toată perioada vacanţei de vară, Mănăstirea Paltin organizează tabere duhovniceşti pentru tinerii dornici să cinstească memoria părintelui Iustin. Pe lângă slujbele de rugăciune, conferinţe şi cateheze cu preotul Mihai Andrei Aldea şi alţi duhovnici, ucenici ai părintelui Iustin, participanţii vor face şi activităţi fizice: „cules plante pentru prepararea tratamentelor naturiste din mănăstirea Paltin, grădinărit, adunat fân, ridicat căpiţe de lemn, îngrijirea bolnavilor din azilul de bătrâni din incinta mănăstirii, pictură, sculptură şi altele“.

Cei care vor participa la aceste tabere vor beneficia de cazare şi masa gratuit, în spaţiile de la mănăstirea Paltin. 

„Dacă l-am iubit pe Părintele Justin şi vrem să-l bucurăm de acolo de sus, atunci să facem cele ce ne sfătuia: să construim viaţa duhovnicească pentru un neam sănătos!“, au comunicat maicile de la mănăstirea Paltin pe site-ul oficial al lăcaşului de cult. 

Pe aceeaşi temă:

Mii de pelerini au luat drumul mănăstirii Petru Vodă ca să-l pomenească pe părintele Iustin

Minunile părintelui Iustin Pârvu. Mărturiile credincioşilor care găsesc în chilia de la Petru Vodă izvorul de tămăduire

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry