Cutremur în Nepal: Alpinist român îngrijorat pentru soarta şerpaşului care i-a fost călăuză în Himalaya. "Parcă muntele ne spune că s-a săturat de noi"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ionuţ Ştefănescu (dreapta) şi Peme Sherpa, în expediţia din Himalaya din 2012 FOTO Facebook

După cele două cutremure din Nepal, alpinistul Ionuţ Ştefănescu şi-a făcut griji pentru Peme Sherpa, şerpaşul care l-a ghidat în cele patru expediţii întreprinse pe Himalaya între 2010 şi 2014.

Alpinistul Ionuţ Ştefănescu a trăit cu înfrigurare de la Piatra Neamţ urmările celor două cutremure petrecute în week-end în Nepal. Sportivul a fost cu gândul la colegii români aflaţi în expediţii în Himalaya, dar şi la Peme Sherpa, şerpaşul care l-a ajutat să cucerească în cadrul celor patru expediţii şase vârfuri de peste 6.000 de metri şi unul de peste 7.000 de metri (Baruntse – 7.162 m).

„Ştiam că Peme Sherpa era cu un grup de români în ascensiune pe Everst şi am stat cu sufletul la gură privind ştirile care veneau din Nepal după cutremurul de sâmbătă. Îl ştiu pe şerpaş din 2010, suntem prieteni, m-am ataşat mult de el şi m-am rugat să fie bine. Îi cunosc şi familia care trăieşte în Khatmandu, are trei copii “, spune Ştefănescu. 

Alpinistul din Piatra Neamţ a aflat că priteneul său a scăpat cu bine în urma avalanşelor produse pe munte după primul seism din Nepal.

„Dezastrul era sub ei, nu au fost surprinşi. Peme era la 4400 de metri în Base Capm. Mă gândesc însă că poate fi un semn, mai ales că problemele astea apar doar în sezon, aşa cum a fost şi în expediţia noastră din octombrie 2014. Parcă muntele ne spune că s-a cam săturat de noi, şi că banii noştri nu-l fac mai uşor de câştigat“, mai spune Ştefănescu.

Ar face voluntariat pentru nepalezi

În decursul expediţiilor, alpinistul român a avut ocazia să cunoască şi viaţa din Khatmandu, capitala Nepalului, populaţia fiind acum afectată grav de cutremurele puternice din week-end.

„M-aş mai duce şi pentru munte, dar mai mult ca voluntar pentru cei din Nepal. Am văzut cum sunt construite casele acolo, din tot felul de resturi de materiale, nişte dărăpănături sprijinite una de alta. Îmi dau seama ce urmări au fost, s-au prăbuşit ca nişte castele de cărţi de joc“, mai spune Ionuţ Ştefănescu.

În semn de solidaritate cu populaţia în suferinţă din Nepalm, alpinistul din Neamţ a postat pe contul său de pe pagina de socializare o filmare cu mantra „Om Mani Padme Hum” („O, tu, giuvaer din floare de lotus”). Incantaţia formulei sacre are un rol important în budismul Tibetan, iar recitarea unei mantra este asociată cu meditaţia (practicată îndeosebi în tantrism). 

Pe aceeaşi temă:

Specialiştii avertizaseră că urmează un cutremur devastator în Nepal. Seismul a deplasat capitala Kathmandu cu trei metri

Cutremur în Nepal. Peste 3.200 de oameni au murit şi alte mii sunt răniţi. Guvernul a decretat stare de urgenţă

FOTO Expediţie ca în filme în Himalaya pentru şase români: semnele rele de pe munte şi cum au salvat de la moarte două alpiniste spaniole

FOTO Premieră românească în Himalaya, în condiţii dramatice. Un singur alpinist din grup a ajuns pe vârful Baruntse

Şase români, singurii alpinişti din lume care au răzbit în iadul alb din Himalaya şi au cucerit un vârf imposibil

Corespondenţă românească din „iadul alb” de pe Himalaya: „Suntem bine, optimişti"

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare