Chivorchian despre obiectivul Ceahlăului: „Vrem clasarea în primele 10 locuri. Am fixat și prime pentru cupele europene”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gheorghe Chivorchian a revenit după 16 ani la clubul din Piatra Neamț

Oficialii grupării din Piatra Neamț vor ca în noul sezon al Ligii I să progreseze față de ediția trecută, când au terminat pe locul 11. Gheorghe Chivorchian compară formația pregătită de Costel Enache cu Unirea Urziceni din sezonul în care a cucerit titlul național.

Managerul general al FC Ceahlăul spune că obiectivul echipei în noul sezon va fi clasarea pe un loc lipsit de grijile retrogradării.

„Obiectivul este clasarea între locul 1-10, dar în discuția avută cu staff-ul tehnic și jucători, noi am făcut o comparație între ceea ce a însemnat Unirea Urziceni când a luat titlul, și Ceahlăul. Din punctul meu de vedere, nu este nicio diferență între ce a avut Unirea când a luat titlul și ce are Ceahlăul astăzi", a spus Chivorchian.

„Trebuie să ne dorim mai mult, să ne impunem ținte mai înainte, pentru că asta ne poate duce la progres. E normal anul acesta să ne dorim mai mult", consideră și antrenorul Costel Enache.

Oficialii grupării din Piatra Neamț au stabilit însă și prime speciale în cazul în care echipa va reuși în acest an o surpriză plăcută, respectiv o clasare pe loc de cupe europene:

„Așa am stipulat și în Regulamentul de Ordine Interioară un paragraf  în care am spus că dacă ne calificăm în cupele europene au un bonus, dacă ne ducem în grupele Europa League va fi un alt bonus. Dacă nu ne propunem astfel de obiective, nu le putem nici realiza", a mai spus Gheorghe Chivorchian.

Ceahlăul va debuta în noul sezon al Ligii I sâmbătă, 21 iulie, de la ora 19.00, în deplasare cu Petrolul Ploiești.

Intră pe neamt.adevarul.ro ca să afli toate informaţiile zilei!

Mai multe pentru tine:
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”