Cele mai ciudate sărbători din calendarul lunii martie. În ce zi se celebrează fericirea la nivel mondial

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Calendar

Pe lângă tradiţionala Zi internaţională dedicată  Femeii, tot în luna martie sunt zile dedicate poeziei, fericirii sau constantei matematice pi.

Vă prezentăm alăturat o serie de sărbători mai puţin cunoscute din calendarul lunii martie, şi motivele pentru care au fost iniţiate la nivel internaţional. 

1 martie - Ziua berii (în Islanda). La 1 martie 1989, s-a pus capăt unei prohibiţii care a durat 74 de ani. Interdicţia comercializării băuturilor alcoolice, impusă în 1915, a fost votată printr-un referendum desfăşurat în anul 1908. Nu locuitorii Islandei, ci Spania a protestat prima faţă de aceasta restricţie, refuzând, în anul 1921, să mai cumpere peşte din Islanda atât timp cât islandezii nu cumpără vinuri spaniole. Inspiraţi de acordul pentru vin, islandezii au legalizat, în 1935, şi băuturile spirtoase, dar nu şi berea, pe motiv că e prea ieftină şi se bea în cantităţi mari. Ca atare, multă vreme, în Islanda s-a vândut numai bere fără alcool în care bărbaţii puneau singuri tărie pentru a o „îmbunătăţi”. Acum mai bine de 20 de ani s-a pus capăt acestei prohibiţii şi la 1 martie 1989 a avut loc primul festival al berii alcoolizate. De atunci, prima zi a lunii martie se numeşte Ziua Berii, iar islandezii beau numai bere, în cinstea ei.

10 martie (în 2019) Ziua Mondială a Rinichiului („Word Kidney Day”) Marcată anual în cea de-a doua zi de joi a lunii martie, Ziua Mondială a Rinichiului are ca scop atragerea atenţiei asupra importanţei sănătăţii rinichilor şi reducerea frecvenţei şi impactului afecţiunilor rinichilor şi ale bolilor asociate în rândul populaţiei. În 2019 a fost a 14-a ediţie, prima având loc în 2006, la iniţiativa Societăţii Internaţionale de Nefrologie (ISN) şi a Federaţiei Internaţionale a Organizaţiilor pentru Rinichi (IFKF). 

14 martie – Ziua pi este o celebrare anuală a constantei matematice π (pi).Ziua pi este serbată pe 14 martie (3/14 în formatul lună/zi) din moment ce 3, 1 şi 4 sunt primele trei cifre importante ale lui π. În 2009 Camera Reprezentanţilor a Statelor Unite ale Americii a susţinut desemnarea unei „zile pi” şi celebrarea ei în întreaga lume.

15 martie - Hōnen Matsuri, festival japonez al fertilităţii. „Festivalul recoltei abundente”) este un festival japonez al fertilităţii, sărbătorit anual pe data de 15 martie sau în duminica cea mai apropiată de această dată. „Hōnen” înseamnă un an prosper în japoneză, implicând o recoltă bogată, în timp ce un „matsuri” este un festival. Festivalul şi ceremonia de la Hōnen sărbătoresc binecuvântările unei recolte bogate şi a modului de prosperitate şi fertilitate. Cele mai cunoscute dintre ele sunt cele de la sanctuarul şintoist Ōagata din Inuyama, prefectura Aichi şi cel de la sanctuarul Tagata din orăşelul Komaki, prefectura Aichi. Obiectul central al festivalului de la templul Ōagata este organul sexual feminin (yin), iar la la templul Tagata este falusul (yang), în diverse reprezentări. Tradiţia japoneză spune că femeile care îl ating rămân însarcinate mai repede.

19 martie - Ziua Tatălui (în Spania, Portugalia şi Belgia). Pe plan mondial nu există în cazul celebrării Zilei Tatălui o tradiţie bine conturată în jurul unei date anume. Zilele tatălui recunoscute oficial variază de la ţară la ţară. În Evul Mediu celebrarea paternităţii se sărbătorea pe 19 martie, de Ziua Sfântului Iosif, numită de catolici Nutritor Domini (Naşterea Domnului), iar în tradiţia sud-europeană „Tatăl presupus al lui Isus”. Sărbătoarea a fost adusă în America de către spanioli şi portughezi. Ziua Tatălui a fost sărbătorită oficial, pentru prima dată în România, în data de 9 mai 2010 (în a doua duminică a lunii mai). Anul acesta ziua tatălui se sărbătoreşte în 12 mai 2019. Ziua Tatălui şi Ziua Mamei au fost legiferate ca sărbători în România începând cu anul 2010. 

20 martie - Ziua Internaţională a Fericirii. A fost stabilită de Adunarea Generală a ONU în şedinţa din 28 iunie 2012. ONU a dorit astfel ca iniţiativa să încurajeze guvernele să ia în considerare starea de bine a cetăţenilor, şi să nu îşi mai concentreze eforturile doar pe creşterea economică. Ziua dedicată fericirii mondiale coincide cu Ziua internaţională a Francofoniei.

21 martie - Ziua Internaţională a Poeziei. Este declarată de UNESCO, începând din anul 1999, drept o recunoaştere a faptului că oamenii de litere şi de cultură, poeţii şi scriitorii din întreaga lume şi-au adus o contribuţie remarcabilă la îmbogăţirea culturii şi spiritualităţii universale. De asemenea, „Ziua internaţională a poeziei” urmăreşte să susţină creaţia poetică, stabilirea unui dialog între poezie şi alte genuri ale creaţiei, editarea şi promovarea poeziei ca artă deschisă oamenilor. 

Sursa: wikipedia

Mai multe pentru tine:
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Ești născut în acești ani? În 2026, dorințele tale prind contur, Universul îți oferă daruri neașteptate, capitole vechi se închid definitiv, iar în locul lor apar începuturi noi
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud