Caz uluitor de onestitate. Cine este femeia care a găsit 16.800 de euro şi i-a predat Poliţiei Piatra Neamţ

0
Publicat:

O situaţie extrem de rară prin România acestor ani, când noţiunea de civism a dispărut din peisajul social, s-a petrecut în municipiul Piatra Neamţ. O tânără a dus la Poliţie banii găsiţi într-o parcare.

Suma a fost restituită păgubașului FOTO Arhiva Adevărul

„O femeie de 34 de ani din Piatra-Neamţ a demonstrat un exemplu uluitor de onestitate şi spirit civic. La data de 28 martie, Guzu Bagiu Andreea s-a prezentat la sediul Poliţiei municipiului Piatra-Neamţ, aducând cu ea un plic ce conţinea suma impresionantă de 16.800 de euro. Da, aţi citit corect - 16.800 de euro“.

Acestea sunt precizările dintr-un comunicat emis pe 29 martie 2024, de către IJP Neamţ. Tânăra a declarat poliţiştilor că a găsit plicul cu respectiva sumă în parcarea unei clinici medicale private din oraşul menţionat şi a considerat că cel mai corect este să îl înmâneze autorităţilor, pentru a fi identificat păgubaşul.

La numai o zi după ce plicul a fost predat oamenilor legii, poliţiştii nemţeni au reuşit să-l identifice pe cel care l-a pierdut. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 84 de ani, tot din Piatra Neamţ, care a spus că respectiva sumă era destinată plăţii salariilor angajaţilor de la o clinică medicală.

„Spiritul civic şi gestul altruist al Andreei serveşte drept exemplu pentru întreaga comunitate şi dorim să îi transmitem şi pe această cale felicitări pentru acest gest”, a declarat inspector Ramona Ciofu.

Cât despre Andreea Guzu Baghiu, ea este angajata unei florării din Piatra Neamţ şi nu a dorit ca fotografia ei să fie mediatizată.

Din fericire, astfel de cazuri nu sunt o raritate prin judeţ. Pe 4 ianuarie 2023, la sediul Inspectoratului de Poliţie Neamţ s-a prezentat un bătrân de 67 de ani, care a predat un portmoneu în care era suma de 1.700 de lei şi acte. „Nu m-aş fi gândit nicio clipă să acţionez în alt mod“, declarat bărbatul după ce păgubaşul a fost descoperit.

Acum patru ani, în evidenţă a ieşit şi Cristian Nistor, angajat al Poliției Locale Piatra Neamţ. În una din zilele lunii mai era în timpul liber şi a descoperit, în comuna Alexandru cel Bun, tot un portofel, în care era o sumă consistentă, 4.500 euro şi 2.200 de lei. Cercetările aveau să ducă la identificarea proprietarului, un băcăuan din oraşul Oneşti.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Prințesele aventuriere care au distrus Franța. Greșeala fatală comisă de trei femei de mare rang
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu