Capacitate 2017. Rezolvarea subiectelor la Limba Română la Evaluarea Naţională Neamţ

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Elevii au avut de demonstrat că poezia "Ploaie", de Magda Isanos, aparţine genului liric. Un alt subiect a constat în descrierea unei întâmplări imaginare sau reale petrecută la o competiţie sportivă.

URMĂREŞTE EMISIUNEA ÎN MODULUL ADEVĂRUL LIVE 

În judeţul Neamţ, 4.123 de absolvenţi de clasa a VIII-a au susţinut astăzi, 19 iunie, primul examen din cadrul Evaluării Naţionale.

La  primul subiect, elevii au avut de demonstrat că poezia "Ploaia", de Magda Isanos, aparţine genului liric. Tot la acest subiect, absolvenţii clasei a VIII-a, au avut de găsit sinonime ale unor cuvinte din textul dat, să explice rolul unei cratime într-o secvenţă din poezie, să menţioneze două cuvinte care au diftongi, să numească tipul de rimă şi măsura ultimului vers în poezia dată, şi să transcrie două figuri de stil.

În prima parte a celui de-al doilea subiect, elevii au avut de răspuns la 6 întrebări pe baza unui text la prima vedere, respectiv articolul „Cel mai rapid de pe pământ” din revista Terra Magazin. O cerinţă a fost „Scrie titlul articolului din care a fost extras fragmentul şi denumirea publicaţiei în care a apărut”, iar fiecare întrebare are câte patru puncte. 

Ultimul exerciţiu de la subiectul al doilea a fost redactarea unei naraţiuni care să aibă între 150 şi 300 de cuvinte, despre o întâmplare reală sau imaginară, petrecută în timpul unei întreceri sportive. Candidaţii trebuiau să aibă în vedere succesiunea logică a evenimentelor, două elemente ale contextului spaţio-temporal, conţinutul să fie adecvat cerinţei şi să respecte numărul de cuvinte. Acest subiect are 12 puncte.

Din cele 100 de puncte, candidaţii vor primi 14 puncte pentru redactarea întregii lucrări. Mai exact, două puncte pentru unitatea compoziţiei, două pentru coerenţa textului, doua pentru adecvarea registrului de comunicare, stilului şi vocabularului la conţinut, trei pentru ortografie, trei pentru punctuaţie, un punct pentru aşezarea corectă a textului în pagină şi un punct pentru lizibilitate.

Calendar Evaluarea Naţională

19 iunie 2017 Limba şi literatura română - probă scrisă

21 iunie 2017 Matematica - probă scrisă 22 iunie 2017

Limba şi literatura maternă - probă scrisă 26 iunie 2017

Afişarea rezultatelor (până la ora 16)

26 iunie 2017 Depunerea contestaţiilor (orele 16 - 20)

27-29 iunie 2017 Rezolvarea contestaţiilor 30 iunie 2017

Afişarea rezultatelor finale după contestaţii

Probele scrise încep la ora 9.00, iar accesul elevilor în săli este permis, cel mai târziu cu 30 de minute înainte de începerea probei respective, până la ora 8.30. Durata fiecărei probe scrise este de 120 de minute din momentul primirii subiectelor de fiecare elev.

Admiterea în învăţământul liceal se va face pe baza calcului mediei ponderate între media generală la evaluarea naţională susţinută de elevii clasei a VIII-a (80%) şi media generală de absolvire a claselor V-VIII (20%).

Mai multe pentru tine:
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein