VIDEO Ţara Umilinţei. Pentru o bucată de carne, orădenii se aşezau la coadă, în faţa alimentarelor, de la miezul nopţii

Începutul anilor ‘80 a venit cu o economie socialistă care a dus la sacrificii din partea românilor. Preţurile la alimente, servicii, şi la bunuri de uz casnic şi cotidian, au început să crească, iar lipsurile alimentare au dus la cozile interminabile pentru pâine, lapte,  carne sau fructe.

Anii 80 au adus orădenilor un consum raţionalizat de alimente. S-au reintrodus cartelele şi  s-a dat legea „pentru constituirea, repartizarea şi folosirea pe judeţe a resurselor pentru aprovizionarea populaţiei cu carne, lapte, legume şi fructe”. Consumul de alimente era raţionalizat în fiecare judeţ, circulaţia liberă a produselor fiind practic împiedicată. Mai mult, fiecare judeţ trebuia să livreze fondului centralizat al statului, la preţuri fixe, tot surplusul de alimente.

Cartelele la zahăr şi ulei sunt diferenţiate pe categorii de populaţie: raţii mai mari pentru orăşeni şi mult mai mici pentru locuitorii din mediul rural. Pâinea se vindea în cantităţi limitate, ajungându-se la situaţii aberante ca o persoană să nu poată cumpăra acest produs decât din localitatea în care domicilia. Alimentarele din oraş, fie cele din centru, fie cele de cartier, erau  locurile cele mai aglomerate. Cozile se întindeau pe kilometri întregi, şi de multe ori, oamenii se întoceau acasă la fel cum au plecat, fără nimic. Până să le vină rândul, stocul se epuiza.

“Stăteam la coadă pentru carne de la unu noaptea. Dar să nu vă imaginaţi bucăţi de carne ca acum. O, nu. Stăteam pentru nişte spate de pui sau pentru nişte aripi. Ne puneam la rând în miez de noapte şi nu ne mai mişcam de acolo, fie iarnă, fie vară, până dimineaţa. Eram fericit dacă mă întorceam acasă cu o pungă de carne. Ştiam că în următoarele zile aveam ce să le dăm copiilor de mâncare. Nu puţine au fost dăţile în care am stat ore în şir la rând şi m-am întors cu plasa goală acasă. Se terminase carnea. A doua zi o luam de la capăt” ne-a mărturisit orădeanul Nelu Popa.

Cozile interminabile se formau pentru orice aliment. Fie că era vorba de carne, lapte, unt, pâine sau banane. Când maşina parca în faţa alimentarei, chipurile orădenilor care stăteau la rând ore în şir se luminau. Toţi sperau să nu se întoarcă acasă cu mâna goală. Se bucurau chiar dacă primeau portocale în loc de carne.
În octombrie 1981, un decret stabilea pedepse cu închisoarea de la şase luni la cinci ani pentru „cumpărarea de la unităţile comerciale de stat şi cooperatiste, în scop de stocare, în cantităţi care depăşesc nevoile consumului familial pe o perioadă de o lună” a unor produse de bază: făină, zahăr, ulei, mălai, orez. Excepţie făceau legumele şi fructele pentru iarnă.

“Oamenii sufereau mult. Disperarea de a pune ceva pe masă îi făcea să devină invidioşi. Dacă vedeau că ai o plasă mai plină riscai să-ţi facă reclamaţie la miliţie” îşi aminteşte tanti Ileana.
Apogeul acestor restricţii este atins în  1982 când se aprobă Programul de alimentaţie ştiinţifică a populaţiei. „Specialiştii” au stabilit consumul mediu zilnic de calorii necesar unei persoane este de 2700 – 2800 de calorii, ori aceeaşi „specialişti” au stabilit că românii sunt nişte „îmbuibaţi” care consumă 3300 de calorii zilnic.

În sprijinul hotărârii se venea cu recomandări medicale privind raportul dintre înălţime şi greutate. Astfel, pentru un bărbat de 1,65 m înălţime, cu vârsta între 30 – 39 de ani, greutatea optimă era de 67,5 kg; pentru unul de 1,80 m, cu vârsta între 40 – 49 de ani, greutatea trebuia să fie de 80,5 kg. La femei, „standardele” erau cam de tipul: înălţime 1,57 m / vârsta 30 – 39 ani / greutate 56,6 kg; înălţime 1,68 m / vârsta 40 – 49 ani / greutate 66,9 kg.

Consumul anual era şi el reglementat (pentru o persoană): carne şi produse din carne: 60 – 70 kg; peşte şi produse din peşte: 8 – 10 kg; lapte şi produse din lapte (exclusiv unt): 210 -230 litri; ouă: 260 – 280 bucăţi; grăsimi (unt, margarină, ulei, untură): 16 – 18 kg; legume şi produse din legume: 170 – 180 kg; leguminoase boabe: 3 – 4 kg; fructe şi produse din fructe: 65 – 95 kg; zahăr şi produse din zahăr: 22 – 26 kg; cartofi: 70 – 90 kg; produse din cereale (făină, mălai, orez): 120 – 140 kg. Se consideră însă că „oferta” este prea generoasă şi, în 1984 se adoptă un nou plan alimentar în care raţiile erau mult reduse faţă de cele anterioare: carne – 39,12 kg; lapte şi produse din lapte – 78,73 kg; legume – 66,08 kg etc.
Fiecărui cetăţean îi era repartizată o cantitate de 1,9 kg săpun/an.

În 1988, un decret aberant, ca atâtea altele, stabilea că în spaţiile publice – cu excepţia şcolilor şi grădiniţelor – temperatura să nu fie mai mare de 16° Celsius pe timp de iarnă!

Toate aceste restricţi au dus la revoltele din 89, şi, implicit, la căderea comunismului.