Victor Micula e liber. Cererea de arestare pe numele lui a fost respinsă definitiv

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victor Micula e liber. Judecătorii au decis că cererea procurorilor de a-l trimite după gratii nu e întemeiată. Foto: Facebook

Judecătorii au respins definitiv propunerea de arestare în lipsă formulată pe numele omului de afaceri Victor Micula în dosarul în care acesta a fost trimis în faţa instanţei alături de patru poliţişti, acuzaţi că l-au protejat şi i-au permis accesul la bazele de date secrete ale MAI.

Verdictul final a fost dat, luni, la Curtea de Apel Oradea, unde completul de judecată a analizat cazul la primul termen de judecată şi, după o oră de dezbateri plus o jumătate de oră de deliberări, a menţinut soluţia pronunţată de Tribunalul Bihor în caz pe 26 ianuarie, adică să respingă propunerea de arestare în lipsă a lui Victor Micula, ca neîntemeiată.

"Respinge ca nefondată contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Tribunal, împotriva încheierii penale din 26 ianuarie 2021 pronunţate de judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Bihor, privind pe inculpatul Micula Victor", se precizează în minuta instanţei.

Cum se ştie, Victor Micula a fost trimis în judecată pe 19 decembrie alături de patru agenţi de poliţie, Ovidiu Iovian Vaida, Camelia Erdei, Alin Claudiu Zanca, respectiv Claudiu Rengle, acuzaţi că l-au protejat şi i-au permis accesul la bazele de date secrete ale MAI. Prin rechizitoriul înaintat instanţei, procurorul Cristian Ardelean de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor a solicitat, totodată, arestarea preventivă a tânărului milionar, în lipsă, invocând că, în loc să se prezinte şi să lămurească acuzaţiile, a sfidat organele de anchetă şi s-a sustras urmăririi penale, atacându-i în mediul online pe ofiţerii DGA care l-au cercetat, catalogându-i infractori pe conturile sale de pe reţele sociale. 

Cererea anchetatorilor a fost respinsă la Tribunalul Bihor, unde instanţa a adus ca temei articolul 227 din Codul de procedură penală, care prevede că "nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru arestarea preventivă a inculpatului".

Potrivit surselor adevarul.ro, la dezbaterile de la Tribunalul Bihor, Victor Micula a participat prin videoconferinţă din Suedia, în prezenţa unui avocat, însă a uzat de dreptul la tăcere, refuzând să facă declaraţii.

 la dezbaterile de la Tribunalul Bihor, Victor Micula a participat prin videoconferinţă din Suedia, având lângă el un avocat, însă a uzat de dreptul la tăcere, refuzând să facă vreo declaraţie. 

Vă recomandăm şi:

Chef de majorat, spart de poliţiştii din Bihor. Petrecăreţii au fost trimişi acasă - FOTO

Interlopul Carmen de la Oradea le-a dat cu flit poliţiştilor. Condamnat la 8 ani de închisoare, s-a făcut nevăzut

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani