Şcoală de turism sub licenţa renumitei şcoli hoteliere din Lausanne. Unde va funcţiona şi ce specializări propune

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În România se înfiinţează o şcoală postliceală de turism sub licenţa École Hôtelière de Lausanne, considerată una dintre cele mai bune şcoli de ospitalitate la nivel mondial.

Şcoala va funcţiona la Oradea, în cadrul Colegiului Economic Partenie Cosma, contractul de colaborare între colegiu şi Fundaţia Didactica, deţinătoarea licenţei pentru această şcoală în România, primind deja acordul de principiu al Consiliului municipal

„Până la autorizarea provizorie a cursurilor, care se vor organiza în cadrul Colegiului Economic Partenie Cosma sub coordonarea şi licenţa École hôtelière de Lausanne, în campusul şcolar al colegiului recent restaurat din fonduri europene se vor organiza cursuri de perfecţionare cu două specializări: executive chef şi manager în industria ospitalităţii, cursuri care se vor transforma în specializări ale învăţământului postliceal după autorizare”, se precizează în hotărâre.

În document se menţionează, de asemenea, încheierea între conducerea colegiului şi fundaţie a unui protocol de colaborare, în baza căruia va pune la dispoziţia acesteia baza materială necesară funcţionării şcolii.

École Hôtelière de Lausanne este una dintre cele mai bune şcoli de ospitalitate la nivel mondial, fiind cotată pe primul loc în lume de către QS World University Ranking for Hospotality and Leisure Management în 2020 şi de către CEO World ranking.

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor