Scandalul etnic de la gimnaziul din Oradea a fost dezamorsat. Ce s-a decis

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Scandalul etnic de la Oradea unde Ministerul Educaţiei a refuzat autorizarea unei clădiri oferite de Eparhia reformată pentru clasele maghiare ale unui gimnaziu, pe motiv de segregare şcolară, a fost dezamorsat.

Clădirea, aşa cum a relatat adevarul.ro, fusese pus la dispoziţie de Eparhia Reformată Oradea pentru mutarea celor opt clase maghiare ale Școlii Nicolae Bălcescu.

Şi până acum, clasele maghiare au funcţionat separat într-o clădire a Comunităţii Evreilor din Oradea, unde oraşul plătea chirie. Ca atare, condiţia impusă de Eparhia Reformată Oradea, ca în noul imobil să înveţe tot elevii maghiari, nu a fost criticată de administraţia locală.

Noul imobil nu a primit, însă, autorizație de funcționare ca unitate de învățământ din partea Ministerului Educației pe motiv de segregare şcolară, iar pentru că Primăria nu a mai reînnoit contractul de închiriere, conducerea Şcolii Nicolae Bălcescu a fost obligată să înghesuie clasele maghiare în clădirea principală, obligându-i, practic, pe elevi şi profesori, să participe la cursuri în două schimburi. Acesta este motivul pentru care, luni, 5 septembrie, în prima zi a noului an şcolar, atât părinţii copiilor, cât şi profesorii, au ameninţat cu proteste.

Negocieri

Chemaţi la negocieri de primarul municipiului, reprezentanţii Eparhiei Reformate Oradea au cedat şi au semnat, luni, un act adiţional la contractul încheiat cu municipalitatea, eliminând condiţia ca în clădire să înveţe doar copii maghiari în clădirea pusă la dispoziţie gimnaziului (foto, jos).

Clădirea pusă la dispoziție gimnaziului din Oradea FOTO Adevărul

„Pentru anul şcolar 2022 - 2023 în clădirea pusă la dispoziţie de Eparhie se va permite şi accesul claselor cu predare în limba română. Nu mai este o clădire exclusivă pentru învăţământ în limba maghiară", a declarat primarul Florin Birta, precizând că municipalitatea va beneficia de clădirea nouă tot fără plată, conform înţelegerii iniţiale. 

Actul adiţional va fi transmis către Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor, care a refuzat iniţial avizarea acordului, pe motiv de segregare şcolară, iar ulterior şi Ministerului Educaţiei, chemat să emită un ordin prin care să confirme autorizaţia dată deja de Agenţia Română pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Superior.

„Voi merge personal la Ministerul Educaţiei, pentru a se asigura că ordinul va fi emis cât mai repede, iar elevii vor rămâne în două schimburi doar în această săptămână“, a mai spus primarul. 

Mai multe pentru tine:
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea