Reiki, șamani și astrologi au plantat paltini, arborele cu cea mai înaltă vibrație sonoră

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Patru centre spirituale și-au dat întâlnirea joi seara pentru a planta paltini

Mlădiţele tinere de paltini au unit, joi seara, patru centre spirituale din Oradea. Pentru prima dată, reiki, șamani, astrologi şi membri ai grupului Waldorf s-au întâlnit şi chiar au muncit împreună.

Da, astrele au fost favorabile, adică, Soarele a intrat în zodia Berbecului şi Luna în faza de creştere. Locul a fost curăţat energetic, iar spiritele plantelor au fost invocate şi asta chiar înainte de începerea plantării. „ Acum este momentul când astrele se adună şi cresc. Conjunctura pentru întâlnirea tuturor centrelor spirituale din Oradea este favorabilă, iar paltini vor creşte frumos", ne-a declarat, mai în glumă mai în serios, renumitul astrolog Alexandru Nicolici, prezent la acţiune.

„Toţi avem aceiaşi încredere şi credinţă în bunul Dumnezeu. Încercăm fiecare, pe drumul nostru, cu iubire, iertare şi respect faţă de Mama Natură, să fim cât mai aproape de divinitate. Un copăcel înseamnă viaţă, viaţa-speranţă",  a intervenit Cerasela Nergheş, una din iniţiatele maestrului reiki Ovidiu Dragoş Argeşanu. „Am plantat aceşti copăcei pentru binefacerile Mamei Naturi", ne-a spus iniţiatul în şamanism Emil Nuna. De altfel, înainte de a înfige hârleţul în pământ, şamanul i-a unit pe toţi participanţi într-un cerc şi, pe deasupra puieţilor, le-a cerut tuturor să-şi armonizeze propria energie cu natura şi spiritul plantelor.

„Singura deosebire între şamanism şi reiki este că ei invocă spiritele, noi sursa de lumină universală", ne lămureşte maestrul reiki, Mihaela Codilă, iniţiatoarea acţiunii. „Reiki curăţă corpul energetic şi îl ajută să se pună singur în stare de vindecare, pe când şamanii, consideraţi mari specialişti în dialogul cu lumea de dincolo, au ca mottto: învăţaţi de la copaci, râuri şi stânci, adică rădăcinile ne sunt tot la Mama Natură, iar scopul final este restabilirea echilibrului şi armoniei interioare", a susţinut maestra.

În şamanism, paltinul este considerat ca arborele cu cea mai înaltă vibraţie sonoră. Denumit şi „paltinul care cântă", arborele matur are mare căutare printre lăutarii din Bihor . Din el sunt confecţionate celebrele viori cu goarnă. Participanţii la plantarea „paltinilor spirituali" au primit din partea Fundaţiei Life câte un Acatist al părintelui Arsenie Boca, iar din partea Parohiei Ortodoxe Oradea le-a fost înmânată câte o invitaţie la Serile Duhovniceşti din săptămâna Postului Paştelor, care se vor desfăşura la Biserica cu Lună, în fiecare seară începând cu ora 17.00 şi vor avea ca temă Sfânta Cuminecătură în Viaţa Credincioşilor.

 Peste 50 de tineri, iniţiaţi în cele patru tehnici spirituale, şi-au dat mâna în cadrul „campaniei de curăţenie de primăvară a municipalităţii" şi au plantat 50 de arbori pe B-dul Dacia colt cu strada Transilvaniei. Operaţiunea a durat mai puţin de o jumătate de oră. La final au venit şi reprezentanţii Primăriei Municipiului cu o cisternă de apă, dar era goală. Şi-au dat seama abia după vre-un sfert de oră că n-au cu ce să ude puieţi. Le-au trebuit apoi încă un ceas ca să meargă să găsească o sursă de apă, să umple cisterna.

Acţiunea de plantare a avut loc la iniţiativa Fundaţiei Life, condusă de Mihaela Codilă şi s-a desfăşurat în cadrul campaniei de curăţenie de primăvară a Primăriei din Oradea.

Mai multe pentru tine:
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”