Procurorii DNA cer arestarea judecătorului Mircea Puşcaş de la Curtea de Apel Oradea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Judecatorul Mircea Puscas

Magistraţii Curţii de Apel Oradea vor judeca în această după-amiază cererea de arestare în cazul colegului lor, judecătorulului Mircea Puşcaş, judecător la aceeaşi Curte.

Magistratul este învinuit în două dosare pentru luare de mită. În cursul anului 2009, judecător la Tribunalul Bihor,Mircea Puşcaş, a pretins şi primit de la un denunţător suma de 1.500 de euro pentru a interveni pe lângă un judecător din cadrul unei instanţe din Oradea şi pentru a-l determina să pronunţe faţă de denunţător o pedeapsă cu suspendare condiţionată.

De asemenea, în cursul anului 2011, a pretins de la acelaşi denunţător suma de 50.000 de euro pentru a interveni pe lângă judecători din cadrul Curţii de Apel Oradea şi pentru a-i determina să pronunţe faţă de denunţător o soluţie de achitare într-o altă cauză penală.

Banii au fost pretinşi prin intermediul inculpatului Piştuca Marcel. Din aceşti bani, inculpatul a primit de la denunţător numai suma de 20.000 de euro, atât direct cât şi prin intermediar, iar diferenţa, care urma să fie remisă la soluţionarea cauzei, nu a mai fost dată.
“ Denunţătorul a fost condamnat definitiv la o pedeapsă cu închisoarea. De asemenea, la scurt timp, instanţa de judecată l-a condamnat pe denunţător la pedeapsa cu închisoarea şi în cauza penală pentru a cărei soluţionare favorabilă acesta a remis inculpatului Puşcaş Mircea suma de 1.500 de euro în anul 2009”, se arată în comunicatul de presă transmis de Direcţia Naţională Anticorupţie.

La data de 24 ianuarie 2013, Consiliul Superior al Magistraturii – Secţia pentru judecători a încuviinţat arestarea preventivă a învinuitului Mircea Puşcaş,  judecător la Curtea de Apel Oradea.

La data de 25 ianuarie 2013, procurorii au dispus reţinerea inculpatului Piştuca Marcel pe un termen de 24 de ore.

Cei doi inculpaţi urmează a fi prezentaţi Curţii de Apel Oradea, astăzi, cu propunere de arestare preventivă pe 29 de zile respectiv 30 de zile.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cine a moștenit drepturile de autor ale lui Ioan Gyuri Pascu, de la Divertis? „Ea primește banii!” Sfatul de aur dat fiicei: „Să-i ierți pe cei care ți-au făcut rău!”
Kate a dat detalii despre noul membru al familiei sale și a arătat că știe să coasă la mașină! Prințesa e talentată la croitorie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele 2 zodii cărora li se reconfigurează traseul vieții începând cu 4 februarie. Toate greutățile prin care au trecut le duc, în sfârșit, pe drumul fericirii
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort