Principalul suspect în cazul unei crime odioase, de negăsit. Victima a fost descoperită cu capul zdrobit. Surse: ucigaşul ar fi bolnav psihic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sorin Rogia e principalul suspect

La o săptămână de când Radu Bogdan a fost ucis cu bestalitate, Sorin Ioan Rogia, principalul suspect, este de negăsit. Poliţiştii au percheziţionat două dintre imobilele deţinute de părinţii suspectului şi în prezent fac audieri în rândul rudelor şi cunoştinţelor acestuia. Suspectul crimei este inculpat şi într-un proces de distrugere de tomberoane.

În vârstă de 27 de ani, Sorin Ioan Rogia tânărul provine dintr-o familie de cadre medicale, tatăl său fiind chirurg la Spitalul Judeţean din Oradea, iar cei doi fraţi ai săi sunt medici în străinătate. Suspectul şi victima se cunoşteau încă din anii de şcoală.

Radu Bogdan locuia cu părinţii într-un bloc din apropierea locului în care i-a fost găsit cadavrul. În fiecare seară îşi plimba căţelul, un beagle, pe malul Peţei. Miercurea trecută, în jurul orei 18, a ieşit din apartament să se vadă cu un prieten, însă nu s-a mai întors. Mama l-a sunat de mai multe ori, dar nu a răspuns, iar prietenii nu ştiau nimic despre el.

A doua zi, părinţii s-au dus la Poliţie să-I anunţe dispariţia, însă oamenii legii le-au arătat fotografia cu tânărul găsit mort în aceeaşi dimineaţă. Cel din fotografie era chiar băiatul lor.

Surse din cadrul anchetei susţin că modul în care Rogia şi-a omorât victima poate da de înţeles că este o persoană agresivă care nu se află la prima faptă de violenţă săvârşită. Aplicarea mai multor lovituri în zona capului arată agresivitatea persoanei.

Pe de altă parte, îmbrăcămintea sumară ar putea induce ideea unei crime pasionale între cei doi, idee neconfirmată, dar nici infirmată de procurori. Surse neoficiale, apropiate anchetei, spun că suspectul ar suferi o de boala psihică, schizofrenie.

Procurorii au solicitat arestarea în lipsă

"S-a depus propunerea de arestare în lipsă a inculpatului în cursul zilei de marţi, iar cererea îşi va urma cursul", a precizat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, Maria Cotrău. Solicitarea de arestare a procurorilor va fi analizată în următoarele zile de judecătorul de drepturi şi libertăţi a Tribunalului Bihor. Măsura este necesară deoarece numai în baza unui mandat de arestare inculpatul poate fi dat în urmărire naţională, respectiv internaţională.

Rogia este căutat acum de anchetatori, iar cei care l-au văzut sau au date care pot conduce la prinderea lui sunt rugaţi să sune la 112 sau să se adreseze Poliţiei. "Rugăm cetăţenii care pot da detalii care să conducă la depistarea acestuia, să se adreseze celei mai apropiate unităţi de Poliţie sau să sune la numărul pentru apeluri de urgenţă", a precizat comisarul Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor.

Mai multe pentru tine:
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie