Patru orădeni acuzaţi de trafic de mefedronă au fost trimişi în judecată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Patru tineri cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani au fost trimiși în judecată pentru trafic de mefedronă. B.A.M., de 21 ani, D.S.D., de 22 de ani, L.S., de 25 de ani şi N.R.A., de 18 ani sunt cercetați pentru trafic de droguri de mare risc.

"Cei patru tineri au fost prinşi în flagrant de poliţiştii antidrog orădeni la 18 februarie, în Oradea, în timp ce comercializau 30 de pliculeţe cu o substanţă cu efect psihotrop, interzisă la comercializare şi consum", spune inspector principal Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Bihor.

Conform prevederilor legale, substanţa activă a acestui drog, „mefedrona" este un drog de mare risc. În cazul în care aceştia vor fi găsiţi vinovaţi, riscă o pedeapsă privativă de libertate cuprinsă între 10 şi 20 de ani.

Listă cu substanțe interzise

Cu toate că la data de 15 februarie, pe lista substanţelor stupefiante au fost introduse 36 astfel de substanţe, unele persoane au continuat, în mod ilegal, comercializarea acestora."În tot acest interval de timp, poliţiştii antidrog în colaborare cu Garda Financiară au efectuat mai multe controale la magazinele cu profil etnobotanic din Judeţul Bihor. Poliţiştii orădeni informează „clienţii" că la 22 iulie a intrat în vigoare o nouă hotărâre de guvern, care încriminează comercializarea şi consumul a altor opt substanţe halucinogene, care erau comercializate legal până la această dată", a mai spus Alina Dinu.

După apariţia acestei hotărâri de guvern, poliţiştii antidrog în colaborarea cu comisari ai Gărzii Financiare Bihor şi ai O.P.C. Bihor au efectuat controale la toate magazinele etnobotanice din Judeţul Bihor, fiind confiscate circa 300 pliculeţe de astfel de produse incriminate.

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră