Opt ani de închisoare pentru patronul Master, într-un dosar de evaziune de 12 milioane de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gheorghe Mudura

Tribunalul Bihor a dat, ieri, sentinţa în dosarul lui Niculae Dinculeasa, fost angajat al Ministerului Economiei, dar şi în a  altor cinci patroni, printre care şi bihoreanul Gheorghe Mudura, patronul grupului de firme Master. Oamenii de afaceri au fost  trimişi în judecată în anul 2006 pentru corupţie, evaziune fiscală sub formă continuat  şi spălare de bani.

Faptele judecate în dosarul de evaziune fiscală au prejudiciat bugetul de stat cu peste 12 milioane de lei. Dintre cei şase inculpaţi, cinci au primit pedepse cu executare, iar o persoană a fost scoasă de sub urmărirea penală, la indicațiile judecătorilor.

Condamnări cu executare

Funcţionarul Ministerului Economiei, Niculae Dinculeasa a fost condamnat la 4 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru luare de mită şi obţinere de foloase necuvenite cu urmare a îndeplinirii unor însărcinări incompatibile cu funcţia de supraveghere şi control a agenţilor economici.

Orădeanul Papp Sandor, administrator al SC Steel Petrol SRL Oradea, a primit 7 ani cu executare pentru dare de mită, evaziune fiscală în formă continuată, determinarea cu rea-credinţă şi obţinerea nelegală de TVA din fapte de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, instigare la fals în inscrisuri sub semnătură privată şi spălare de bani.

Gheorghe Mudura, patronul firmelor Master, a primit o sentință de opt ani de închisoare,  tot cu executare, pentru evaziune fiscală în formă continuată, spălare de bani, determinarea cu rea-credinţă şi obţinerea nelegală de TVA din complicitate la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave.

Sentința dată de Tribunalul Oradea a fost atacată imediat, atât de inculpați, cât și de procurorii DNA care doresc să obțină pedepse mai mari pentru cele șase persoane judecate.

Specializați în spălare de bani

În perioada 2001-2003, cei doi orădeni inculpați, Papp Sandor şi Gheorghe Mudura, au înregistrat în contabilitate facturi provenite de la firme fără activitate, care atestau achiziţii fictive cu fier vechi în valoare de peste 15 milioane lei. Aceștia ar fi reușit să recupereze astfel TVA necuvenit de 2,9 milioane lei şi, totodată, şi-au diminuat ilegal taxele şi impozitele datorate statului cu 6,7 milioane lei.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele trei zodii care intră în cea mai bună perioadă din viața lor! Horoscopul karmic, mai pozitiv ca niciodată pentru acești nativi
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”