Misterele lacurilor negre din Apuseni: Molhaşurile de la Izbuce, ochiurile de apă fără fund din mijlocul munţilor

Odată ce ai ajuns să cunoşti Apusenii nu ai cum să nu te îndrăgosteştei de ei şi să te întrebi cum de pot ascunde atâtea minuni. Pe lângă frumuşeţea sălbatică şi fascinantă, au o deosebită valoare ştiinţifică reuşid să păstreze, ca într-o arhivă bine securizată, informaţii esenţiale nealterate, despre evoluţia etapizată a plantelor şi animalelor, de-a lungul mileniilor.

În zona de conservare specială a Parcului Natural Apuseni se află Molhaşurile de la Izbuce. Molhaşurile sau turbăriile sunt mlaştini oligotrofe, vestigii din perioada glaciaţiunilor, cu rol ecologic în regimul hidric al întregului areal.

Se întind pe o suprafaţă de 48 de hectare, care se află în zona de izvoare a Someşului Cald, la o altitudine de 950-1.000 de metri. Cel mai impresionant este Molhaşul Mare, care se întinde pe o suprafaţă de aproape opt hectare cu o grosime medie a turbei de patru metri şi un volum de turbă de 320.000 de metri cubi. Tot aici creşte şi jneapănul la cea mai mică altitudine din ţară. Datorită fragilităţii acestui habitat de turbărie, zona este ocrotită, iar cei interesaţi de acest habitat au la dispoziţie un turn de observaţie.

 Turbăriile se formează în zone cu umiditate excesivă, pe un teren orizontal cu substrat silicios. Senzaţia stranie este dată şi de calitatea acidă şi antiseptică a turbei, care conservă perfect plantele şi animalele căzute pe fundul fostei mlaştini. Datorită grosimii turbei de peste un metru, plantele se izolează de sol şi devin dependente de precipitaţii. De remarcat, sunt numitele „tăurii fără fund”, lacuri cu apă de culoare de neagră, care reîntregesc tabloul rezervaţiei făcându-l de o sălbăticie aparte.

Locul are o deosebită valoare ştiinţifică, păstrând informaţii esenţiale nealterate, despre evoluţia etapizată a plantelor şi animalelor, de-a lungul mileniilor. Aici se găseşte un număr de specii aparte de plante, printre care şi „Roua cerului”, singura plantă carnivoră terestră din România, ocrotită de lege. Alături de această specie, deosebită este şi prezenţa Jneapănului (numit şi pinul tărător), relicvă glaciară, considerat monument al naturii, care aici se află la cea mai joasă altitudine din ţară.