Măsura extremă luată de o primărie din România: cu cât vor fi supraimpozitate clădirile care nu respectă încadrarea în frontul stradal sau regimul de înălţime

0
Publicat:
Ultima actualizare:

A fost aprobat noul regulament cu privire la aplicarea unor impozite majorate cu 50% pentru clădirile care nu respectă încadrarea în frontul stradal construit şi/sau regimul de înălţime stabilit, din Oradea.

A fost aprobat noul regulament cu privire la aplicarea unor impozite majorate cu 50% pentru clădirile care nu respectă încadrarea în frontul stradal construit şi/sau regimul de înălţime stability, din Oradea.

"Regulamentul are câteva prevederi. Una nu va bucura pe nimeni, anume majorarea cu 50% a impozitului pe clădiri, dar are şi facilităţi importante: scutirea pe cinci ani de impozitul pe clădire pentru construcţia nouă, scutirea de autorizaţia de construcţie (1% din valoarea investiţiei), scutirea de taxele de ocupare a terenului cu schelele ce se montează pe domeniul public, astfel încât să facilităm proprietarii care vor să intervină în reabilitarea, supraînălţarea clădirilor. Subliniez: acest regulament nu impune nimănui să facă ceva, să demoleze sau să înalţe, dar e adevărat că nu îi taxează la cel mai favorabil impozit. Aceasta este realitatea. Dar este un drept al autorităţii locale şi al Consiliului Local, de a propune în mod legal suprataxarea", a declarat primarul Ilie Bolojan.

După aprobarea proiectului, primăria va comanda un studiu urbanistic şi de arhitectură care să stabilească înălţimea minimă a clădirilor din centrul istoric şi de pe principalele artere ale municipiului, precum şi imobilele care urmează să fie supuse acestei impozitări.

În cel mult şase luni, studiul va fi realizat, dar conform programului, va fi predat etapizat, astfel încât, încă din toamna acestui an, vor fi primite datele studiului privind zona centrală prioritară a oraşului, CL Oradea urmând să aprobe individual lista cu aceste clădiri ce vor fi supraimpozitate.

Impozitul pe clădirile care nu respectă încadrarea în frontul stradal şi/sau regimul de înălţime se majorează cu 50% începând cu anul următor emiterii identificării clădirilor.

Potrivit primarului, obiectivul principal al acestui regulament îl constituie punerea în valoare a fondului construit şi îmbunătăţirea aspectului urbanistic al Centrului Istoric şi al principalelor artere rutiere din municipiul Oradea.
 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort