Lupta pentru preşedinţia Federaţiei Române de Judo se poartă şi cu fake-uri. Reacţia Federaţiei Internaţionale de Judo

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marius Vizer foto: FIJ

Lupta pentru şefia Federaţiei Române de Judo se poartă şi cu fake-uri, una dintre ştirile false prezentându-l pe actualul preşedinte FRJ, Cozmin Guşă, ca viitor candidat la şefia forului european, urmând ca fiul său să preia federaţia naţională, informaţie care a atras reacţia forului internaţional.

Ştirea că actualul şef al FRJ, Cozmin Guşă, ar putea fi viitor candidat la şefia forului european a fost lansată aparent sub numele unui site românesc, dar de fapt neasumată de nimeni, la scurt timp după declaraţiile şefului Federaţiei Internaţionale de Judo (FIJ), orădeanul Marius Vizer, care s-a exprimat luni pentru "reformă, unitate şi schimbare" la nivelul FRJ, într-o declaraţie publicată şi de adevarul.ro.

În postare se dă de înţeles că şeful FRJ ar urma să candideze la şefia UEJ, al cărei preşedinte, rusul Sergey Soloveychik, va fi candidat apoi în iunie la şefia FJI, când de fapt pentru conducerea forului mondial există depusă doar candidatura lui Vizer.

De altfel, Federaţia Internaţională a reacţionat prompt miercuri, arătând într-un comunicat că "Dl. Marius Vizer, actualul Preşedinte al FIJ, din anul 2007, este singurul candidat la aceste alegeri şi niciuna dintre federaţiile membre nu a propus un contracandidat. Astfel, la Congresul FIJ din 2021, Preşedintele Vizer va fi reconfirmat în funcţie, pentru următorii 4 ani, continuând seria de reforme şi modernizare a judo-ului mondial". 

Sursa ebihoreanul.ro 

Referitor la Sergey Soloveychik, comunicatul FIJ arată că acesta "este Preşedintele Uniunii Europene de Judo, reales în decembrie 2020 şi totodată vice-preşedinte al Federaţiei Internaţionale de Judo, făcând parte din echipa executivă a domnului Marius Vizer". 

Până şi Cozmin Guşă a negat informaţia. Într-o declaraţie făcută pentru Libertatea, Guşă a afirmat că i s-a cerut să îşi depună candidatura, însă "nu puteam să fac aşa ceva unui român şi unui prieten, chiar dacă eram certaţi".

Pe lângă Marius Vizer, în favoarea echipei lui George Teşeleanu s-au exprimat în ultimele zile mai multe voci cunoscute ale judoului românesc, precum Alina Dumitru, medaliată cu aur la Jocurile Olimpice de la Beijing Mircea Frăţică, primul medaliat olimpic din istoria judo-ului românesc, Aurelian Fleisz sau Iulian Surlă, multimedaliaţi la judo kata, foştii campioni Alina Croitoru, Adrian Croitoru, Corina Căprioriu, Nicolae Constantin, Toma Mihalache etc.

Alegerile pentru următorul mandat de patru ani la conducerea FR Judo au loc miercuri, 24 februarie, la Poiana Braşov. Pentru funcţia de preşedinte, sunt trei candidaţi: Cozmin Guşă (actualul preşedinte, mai cunoscut pentru activitatea politică şi din mass-media), George Teşeleanu (om de afaceri, fost consul onorific al României la Ancona şi preşedinte al clubului Pantheon din Constanţa) şi Augustin Marian Paul (fost arbitru internaţional), principalele tabere conturându-se în jurul primilor doi.

Vă recomandăm şi: 

Marius Vizer versus Cozmin Guşă, pe tatami: „Alegerile din Federaţia de Judo trebuie să aducă schimbare“ 

Replica lui Cozmin Guşă la atacul lui Marius Vizer: „Amestecă treburile într-un mod nepermis!“

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată