FOTO Valea Pasteur a fost amenajată. Orădenii scapă de problema inundaţiilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Administraţia Bazinală Ape Crişuri a finalizat proiectul de amenajare a Văii  Pasteur din Oradea, în cadrul căruia au fost efectuate lucrări de amenajare a albiei pârâului, în principal pentru a se reduce riscul de inundaţii.

Proiectul a fost demarat în luna mai şi a avut ca scop îndeplinirea obiectivelor generale ale "Strategiei naţionale de gestionare pe termen mediu şi lung a riscurilor la inundaţii", respectiv a obiectivelor sociale, economice şi ecologice, în contextul unei dezvoltări durabile în ceea ce priveşte cursul de apă.

Reprezentanţii Ministerul Mediului, ai Administraţiei,  respectiv ai Primăriei Oradea au efectuat o vizită în teren cu ocazia finalizării proiectului, eveniment la care administraţia locală a fost reprezentată de către viceprimarul Huszar István.

"Obiectivul general al proiectului a constat în implementarea măsurilor adecvate pentru reducerea riscului la inundaţii cu 95% în bazinul hidrografic al pârâului Pasteur. În acest sens, s-a realizat un canal închis, pe o lungime de 1705 m şi s-au realizat lucrări de regularizare a albiei, pe o lungime de 1052 de metri", a spus directorul tehnic Pásztor  Sándor. 

Lucrările realizate au fost amplasate pe cursul văii pârâului Pasteur, pe teritoriul administrativ al municipiului Oradea. Amenajarea albiei a fost necesară pentru reducerea gradului de risc la inundaţii, asigurarea accesului în gospodării, protecţia construcţiilor din zonele adiacente malurilor, drumurilor şi asigurarea tranzitării debitelor mari lichide şi solide precum şi reducerea gradului de poluare a apei.

Legat de această investiţie, viceprimarul Huszár István a menţionat că amenajarea văii Pasteur este un proiect foarte important deoarece prin realizarea acesteia locuitorii zonei nu se vor mai confrunta cu probleme legate de inundaţii, calitatea lucrărilor derulate şi controlate de către Administraţia Bazinală Ape Crişuri fiind un exemplu de urmat.

Mai multe pentru tine:
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Descoperire uluitoare despre Triunghiul Bermudelor. Doi seismologi dezvăluie ce se află sub fundul Atlanticului
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate