FOTO O masă caldă pentru persoanele nevoiaşe. Membrii Clubului Lions au devenit chelneri pentru câteva ore

0
Publicat:
Ultima actualizare:

A devenit o tradiţie ca fiecare mare sărbătoare creştină să fie transformată de Clubul Lions Oradea într-o ocazie specială pentru cei care, zi de zi, au de înfruntat vicisitudinile vieţii. Pentru câteva ore, membrii clubului au devenit cei mai devotaţi şi profesionişti chelneri. Clienţii lor au fost peste 150 de persoane de vârsta a treia, cărora renumitul club le-a pregătit o cină deosebită.

Peste 150 de orădeni, persoane în vârstă, care rar se pot bucura de o astfel de onoare au fost invitaţi să ia o masă caldă. Membrii clubului, pe lângă faptul că au suportat cheltuielile pentru pregătirea bucatelor, au avut sarcina să fie chiar servitorii invitaţilor lor.

„Aceşti oameni aşteaptă evenimentul cu nerăbdare. Ne sună, se înscriu pe listă, se pregătesc cu bucurie pentru a participa", a spus Bianca Puşcaş, preşedinta Clubului Doamnelor Lions. .

Masa a fost oferită copiilor, adulţilor şi vârstnicilor, oameni fără adăpost sau oameni care se confruntă cu mari dificultăţi financiare.

Masa de Crăciun este un proiect care se află la cea de-a VIII-a ediţie şi este desfăşurat de Clubul Lions şi Clubul Doamnelor Lions, membrii implicându-se anual în asigurarea acestei mese calde pentru oamenii mai puţin norocoşi. Iniţial, proiectul a vizat beneficiari de pe listele ASCO, cu timpul însă, voluntarii Lions au identificat noi cazuri sociale care au nevoie de ajutor. Pentru această acţiune, Colegiul Tehnic "Mihai Viteazul" pune la dispoziţie cantina în care oamenii servesc o ciorbă, un fel de bază şi un desert, nu înainte de a se ruga alături de un preot. Şi pentru că Sărbătorile de Iarnă se apropie, la finalul mesei, membrii Lions le-au oferit beneficiarilor pungi de alimente.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima