FOTO Cea mai modernă piaţă din România a fost inaugurată. Cum arată investiţia de peste 7 milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cea mai moderna piata

Lucrările la noua Piaţă Rogerius s-au finalizat, fiind inaugurat Centrul de Afaceri cu Produse Agroalimentare. Este vorba despre cea mai modernă piaţă din Transilvania şi una dintre cele mai moderne din România.

Acest centru a fost realizat în cadrul proiectului transfrontalier „Cooperare Transfrontalieră pentru Dezvoltarea unui Centru de Afaceri cu Produse Agroalimentare în Oradea şi a unui Centru pentru Educaţie Antreprenorială în municipiul Debrecen”, la care parteneri au fost: Municipiul Oradea (lider de parteneriat) şi Camera de Comerţ şi Industrie Hajdu-Bihar (partener de proiect).

Centrul de afaceri este situat într-o clădire modernă, cu o suprafaţă de aproape 9.000 mp, care poate găzdui un număr de cel puţin 1.000 de comercianţi. Lucrările au fost executate de asocierea formată din: S.C. Trustul de Instalaţii, Montaj şi Construcţii S.A, S.C. Termoline S.R.L şi S.C. Grup 4 Instalaţii S.A.

„Suntem la finalul unui proiect important, un proiect dificil de executat, pentru că se află situat într-o zonă aglomerată între blocuri. Pe timpul lucrărilor, s-a făcut un efort în a găsi variante de mutare a unor zone din fosta Piaţă Rogerius, a fost nevoie ca lucrările să fie efectuate pe tronsoane, ceea ce invariabil a afectat şi ritmul lucrărilor. Lucrările trebuiau finalizate la 30 octombrie 2015, dar pentru că nu au fost finalizate la timp, s-au aplicat penalităţi de întârziere firmei executante. Totodată, acolo unde pavajul nu a fost realizat corespunzător, am solicitat firmei refacerea acestuia”, a spus viceprimarul Mircea Mălan.

Execuţia lucrărilor a fost împărţită în trei tronsoane: tronsonul I – partea din spate a fostei Pieţei Rogerius, mărginit de str. Pascal, Predeal şi Sadoveanu; tronsonul II – partea din mijloc a fostei Pieţe Rogerius, flancat de tronsonul I şi III, precum şi de str. Predeal şi str. Sadoveanu, iar tronsonul III îl reprezintă partea dinspre str. Corneliu Coposu (partea din faţă a fostei Pieţe Rogerius).

„În zona superioară a centrului se află o terasă amenajată ca o zonă verde, care va fi un spaţiu public la dispoziţia orădenilor. Apa de ploaie se colectează într-u bazin şi va fi folosită la udarea spaţiului verde şi la întreţinerea clădirii. De asemenea, încălzirea apei pentru întreaga clădire se face pe timp de vară cu panouri solare. În ceea ce priveşte accesul persoanelor cu dizabilităţi, sunt prevăzute accese speciale, accesul se poate face şi cu liftul. Totodată, există băi dotate corespunzător pentru persoanele cu dizabilităţi „, a completat viceprimarul Mircea Mălan.

Piaţa are mai multe sectoare: sector legume-fructe, sector carne-peşte, sector lactate-ouă, sector panificaţie, sector produse bio şi apicole, sector produse împachetate şi tradiţionale, sector flori, sector produse nealimentare, zonă administrativă, platformă pentru deşeuri. Energia electrică necesară pentru iluminatul exterior al terasei este asigurată din surse de energie regenerabilă şi nepoluantă, printr-un sistem de panouri fotovoltaice, care produc energie electrică prin utilizarea energiei luminoase.

„Toţi comercianţii din fosta Piaţă Rogerius au loc în noua piaţă, în plus mai urmează să organizăm o licitaţie, pentru că mai avem locuri disponibile pentru cei care doresc. În ceea ce priveşte tarifele, acestea rămân neschimbate. Vă mărturisesc că am fost în câteva oraşe din ţară şi pot să vă spun că nu cred că există asemenea piaţă nici într-o altă localitate din ţară. Cel mult în trei luni de zile, această piaţă va fi funcţională la nivelul tuturor cerinţelor”, Liviu Andrica, directorul Administraţiei Domeniului Public.

Proiectul a fost finanţat în cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră Ungaria-România 2007-2013, perioada de implementare fiind 01.10.2012 – 31.12.2015. Bugetul aferent investiţiei care i-a revenit Municipiului Oradea a fost în valoare de 6.705.313,40 euro (TVA inclus), din care contribuţia municipiului a fost de 35,22%.

Mai multe pentru tine:
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două