De ce nu au parte sinucigaşii de o slujbă de înmormântare? Cum se explică viziunea bisericii asupra gestului de a-ţi lua viaţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Biserica spune despre sinucidere că este un păcat foarte grav, şi asta deoarece persoanele care aleg să-şi ia viaţa s-au lepădat de credinţa în Iisus Hristos şi de nădejdea în Dumnezeu, iar necredinţa şi deznădejdea sunt păcate despre care Sfânta Scriptură spune că nu se vor ierta.

Biserica spune că o persoană care îşi ia viaţa nu poate avea parte de o slujbă de înmormântare, decât dacă aceasta nu se afla în deplinătatea facultăţilor mintale în momentul săvârşirii faptei.

Această practică nu este săvârşită doar în acord cu tradiţia orală ce îşi are originea în vremea lui Hristos şi a Apostolilor, ci este o obligaţie canonică extrasă din Sfintele Canoane. Sfântul Apostol Pavel spunea: "Nu ştiţi că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt care este în voi, pe care-L aveţi de la Dumnezeu şi că voi nu sunteţi ai voştri?".

Canonul 14 al Sfântului Timotei al Alexandriei precizează: "Cu privire la sinucigaşi, clericii trebuie să se lămurească dacă s-a sinucis fiind cu adevărat ieşit din minţi (adică nu a avut intenţia). (…) Deci clericul trebuie să cerceteze cu băgare de seamă ca să nu cadă sub osândă ("aruncă mărgăritarele înaintea porcilor" Mt. 7, 7), (Ioan N. Floca: "Canoanele Bisericii Ortodoxe - note şi comentarii").

În Pravila de la Govora din anul 1640 se spune: "Cine se va ucide singur de bună voie, acestuia să nu i se cânte nici să i se facă pomenirea lui niciodată, iar de va cădea fără voia lui, şi va muri, acestuia să i se cânte şi să i se facă pomeniri."

Preoţii susţin că sinucigaşul, cel care alege să-şi ia viaţa de bună voie, nu trebuie să fie slujit sau pomenit la vreo slujbă, căci şi-a dat sufletul Satanei, ca şi Iuda Iscarioteanul.

“Cel ce s-a sinucis fiind bolnav şi ieşit din minţi poate fi slujit. Sinucigaşul care s-a omorât din împuţinarea sufletului, adică din frica de oameni, sau de persecuţii, sau de boală care nu i-a atins mintea, acela nu poate fi pomenit. Nu moartea ar trebui să aibă ultimul cuvânt. Cei care aleg această cale trebuie să ştie că se aruncă în mâinile Diavolului şi că niciodată nu trebuie să ne călcăm zilele sau anii în picioare", spune părintele Roman Pintea, din Bihor.

În anul 1949, Sfântul Sinod prin Hotărârea nr. 506, privind înmormântarea sinucigaşilor, a decis: "Slujba înmormântării sinucigaşilor să fie făcută numai de către un singur preot, şi nu în locaşul sfintei biserici, ci pe marginea gropii, iar preotul să poarte numai epitrahilul, săvârşind slujba după ritual redus. Să nu se tragă clopotele şi să nu se ţină cuvântări. Celor care s-au sinucis cu bună-ştiinţă şi în integritatea facultăţilor mintale nu li se săvârşeşte nici o slujbă şi sunt îngropaţi la marginea cimitirului, într-un loc anume destinat. Pentru sinucigaşii ieşiţi din minţi se săvârşeşte slujba înmormântării pe marginea gropii, după un ritual redus. Nu se trage clopotul şi nu se ţin cuvântari".

Aşadar, sinucigaşilor, celor care la momentul sinuciderii erau conştienţi, nu li se săvârşeşte slujba de înmormântare în biserică, ci doar un "trisaghion", "Sfinte Dumnezeule…" de trei ori, la marginea gropii, nici nu se înmormântează cu ceilalţi creştini, ci la o margine a cimitirului, şi nici nu pot fi pomeniţi niciodată la sfintele slujbe.

“În cazul celor care-şi iau viaţa, preotul nu săvârşeşte niciun fel de ritual. Spune o rugăciune, un Tatăl Nostru şi ţine un cuvânt de învăţătură. Preotul este prezent mai mult pentru a îmbărbăta familia, pentru că pe familie rămâne o mare pată. Preotul nici nu merge în faţa sicriului, aşa cum se face de obicei. Totodată, nu se fac nici parastase sau pomeniri pentru cei care s-au sinucis”, mai spune părintele Pintea.

Părintele Cleopa Ilie spunea să nu li se pună nici cruce la mormânt, deoarece ei nu şi-au dus "crucea vieţii", greutăţile vieţii, la bun sfârşit, iar aceste măsuri aspre privitoare la sinucigaşi "sunt potrivite dreptăţii dumnezeieşti şi sănătoasei raţiuni omeneşti şi pentru că, în acelaşi timp, ele deşteaptă conştiinţa credincioşilor celor vii".

Va mai recomandam:

Fobiile, fricile ciudate care ne controlează viaţa. Nimeni nu ştie exact de ce apar şi nu ne putem vindeca singuri

„Cazul Larisa“, ancheta batjocorită care a făcut mai mulţi morţi decât crima în sine. Detalii despre viaţa în roz a ucigaşului şi gândurile sinucigaşe ale mamei copilei

Mai multe pentru tine:
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Situl istoric „După Ziduri”, distrus după reparațiile Primăriei Brașov? George Scripcaru: „Lucrurile sunt în regulă ca și procedură și etapă”. Ministerul Culturii: „Nu s-a respectat acordul. DJC Brașov a solicitat oprirea de urgență a lucrărilor”
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Peștele ieftin care e mai sănătos decât crezi. Dr. Mihaela Bilic garantează: „Cea mai mare cantitate de acizi grași esențiali”
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Fiica nelegitimă a lui Putin, descoperită la Paris. „Spune-i să oprească războiul” -„Sigur!”| FOTO/VIDEO