Cum să cultivi Luffa, buretele organic pentru combaterea celulitei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Uşor de cultivat şi foarte popular în ţările asiatice dar şi în România, unde se găseşte în numeroase gospodării de la ţară, Luffa sau dovlecelul-burete, este o plantă agăţătoare cu un fruct foarte fibros care, bine copt, se utilizează ca produs de îngrijire corporală.

Seminţele se pot planta în februarie, într-un ghiveci cu sol afânat, iar când răsadurile ajung la aproximativ 10 centimetri iar vremea de afară permite, adică temperaturile nocturne nu scad sub 5 grade Celsius, se pot replanta afară în grădină. 

Dacă se plantează în răsaduri, distanţa între plante trebuie să fie între 30-40 centimetri, pentru a permite fixarea parilor, de care apoi vor fi legate.

Luffa este rezistentă la secetă şi dăunători, dar are nevoie de apă din belşug ca să se dezvolte. Ea ajunge la maturitate la sfârşitul lunii august iar fructele se coc din septembrie şi până la finalul lunii octombrie. 

Fiecare plantă poate da 4-5 fructe, asemănătoare cu dovleceii. Când coaja fructului începe să se usuce la exterior, devenind maro, iar seminţele se pot auzi din interior, fructul se taie de pe vrej. 

Pentru a obţine buretele, căpăcelul fructului se despică, de scot seminţele şi, apoi, se îndepărtează coaja. 

Fibrele naturale sunt ideale atât pentru îngrijirea pielii, cât şi pentru un masaj plăcut, cu efect exfoliant. Buretele natural stimulează circulaţia sângelui şi are un efect termic de deschidere a porilor. Pielea rămâne proaspătă, fermă catifelată. Buretele natural este util, însă, şi pentru "lupta" cu celulita.

Fibrele de lufa pot fi tocate pentru a obţine particule gomante, folosite în cremele exfoliante pentru faţă. Din seminţele de luffă se extrage un ulei plin de acizi graşi esenţiali, folosit tot în cosmetică, pentru produsele hidratante. 

Mai multe pentru tine:
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!