Caz şocant în Bihor: un bărbat a fost înjunghiat în faţa unui magazin, autorul este căutat

0
Publicat:

Un bărbat din Bihor a ajuns la spital, în zorii zilei de sâmbătă, după ce a fost înjunghiat în faţa unui magazin din oraşul Aleşd. Autorul este căutat de poliţişti.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Bihor, comisarul-șef Alina Fărcuța, incidentul a fost semnalat prin numărul de urgenţă 112.

„La data de 11 mai a.c., la ora 03.03, polițiștii din cadrul Poliției orașului Aleșd au fost sesizați, în urma unui apel primit prin S.N.U.A.U. 112, de un echipaj de Ambulanță, că personalul medical a fost solicitat să intervină în localitatea Aleșd, județul Bihor, pentru acordarea de îngrijiri medicale unei persoane, care prezenta plăgi provocate cu un obiect ascuțit”, a transmis sâmbătă comisarul-șef Alina Fărcuța. 

Din primele informaţii, incidentul s-a produs vineri seara, înainte de miezul nopţii. 

„În urma verificărilor și investigațiilor efectuate, s-a stabilit că, în seara de 10 mai a.c., în jurul orei 23.00, în timp ce bărbatul se afla în proximitatea unui magazin din localitatea de domiciliu, ar fi avut un conflict spontan cu o persoană necunoscută, în cadrul căruia ar fi fost agresat, cu un obiect ascuțit, fiind transportat la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale”, a mai spus purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor.  

Din fericire, viaţa victimei nu a fost pusă în pericol. 

Cercetările sunt continuate de polițiști din cadrul Poliției orașului Aleșd, sub supravegherea unui procuror. Ancheta a fost pornită pentru infracţiunea de lovire sau alte violențe. 

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online