Cantitate uriaşă de canabis, descoperită într-un bloc din Oradea. Locatarii au sunat la 112 din cauza mirosului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cantitate uriaşă de canabis găsită în subsolul unui bloc din Oradea

O cantitate uriaşă de canabis a fost descoperită sâmbătă seara, 30 octombrie, în subsolul unui bloc din Oradea. Unul din locatari a sunat la 112, reclamând că din subsolul unde înainte a funcţionat o sală de sport emană un miros dulceag, caracteristic, al plantelor halucinogene.

La faţa locului au ajuns, în prima fază, poliţiştii Biroului Ordine publică care au găsit în uriaşa încăpere zeci de cutii uriaşe, pline cu muguri de canabis. 

Ca atare, poliţiştii i-au anunţat pe colegii lor de la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea şi pe procuririi DIICOT, care au inventariat cutiile şi le-au sigilat. 

Potrivit unor surse din anchetă, spaţiul este închiriat de o firmă care comercializează produse pe bază de Cannabidiol, utilizate în scop medical, iar reprezentanţii firmei respective, căutaţi de oamenii legii, ar fi susţinut că în cutii este de fapt canabis de tip medicinal, proaspăt recoltat. 

Cert este că anchetatorii au ridicat mostre din mai multe cutii, care au fost trimise spre analiză, pentru a se stabili concentraţia de Tetrahidrocanabinol (THC) conţinut de plante şi dacă aceasta o depăşeşte pe cea legală.

Până atunci, spaţiul a fost sigilat şi se află sub paza poliţiştilor.

Cantitate uriaşă de canabis găsită în subsolul unui bloc din Oradea 

Vă recomandăm şi: 

Doi primari din Bihor sunt suspectaţi că au finanţat ilegal opt ani un club privat de fotbal. Paguba e uriaşă

Un producător internaţional de piese auto a obţinut în instanţă restituirea a 1 milion de euro de la Fisc

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța