Autobuze cu sisteme performante de încălzire, cumpărate din Norvegia, puse în circulaţie în Oradea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Orădenii vor avea la dispoziţie mai multe autobuze second-hand care au circulat în Oslo (Norvegia), cu sisteme de încălzire mult mai performante decât cele de care regia de transport local dispune în prezent,

“Este o coincidenţă plăcută că tocmai în perioada gerurilor mari am cumpărat 14 autobuze Volvo din Norvegia, de care suntem foarte mulţumiţi. Noi am solicitat autobuze urbane care să nu aibă foarte mulţi kilometri, să nu depăşească zece ani. Şi le-am primit la un preţ foarte bun, 15.500 de euro bucata, inclusiv transportul până în Oradea, în condiţiile în care un autobuz nou face undeva la 200.000 de euro. Noi considerăm că este o afacere rentabilă pentru că timp de cel puţin şase ani va satisface cerinţele transportului public din Oradea, mai ales în perioadele reci. Aceste autobuze sunt dotate cu sisteme de încălzire mult mai performante decât cele fabricate în Turcia, de care dispunem”, a declarat Csuzi Istvan, directorul OTL.

Autobuzele au la bord aproximativ 6.000 km şi au o vechime de nouă ani. Urmează să fie duse la RAR pentru omologare, după care în decurs de două săptămâni să intre în circulaţie. 
Fiecare autobuz dispune de 39 de locuri pe scaune şi 65 de locuri în picioare. Aceste autobuze, prevăzute doar cu două uşi, cu trapă pentru persoanele cu dizabilităţi, reuşesc să păstreze foarte bine căldura, fiind prevăzute cu radiatoare pe toată suprafaţa pardoselii, dar şi cu instalaţie de aer condiţionat. 

Directorul OTL a precizat că autobuzele actuale şi tramvaiele Tatra (în curs de modernizare anul acesta) nu sunt dotate pentru a menţine confortul termic în interior în cazul temperaturilor extreme care s-au înregistrat în aceste zile. 

Mai multe pentru tine:
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model