Angajaţii OTL, citaţi la Tribunal. Li se cer daune de 210.000 de lei pentru fiecare zi de protest

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce au paralizat transportul în comun pe parcursul a două zile, aproape o sută de angajaţi ai OTL au fost citaţi la Tribunalul Bihor. Societatea de transport local a solicitat instanţei declararea ca nelegală a grevei, dar şi obligarea personalului la plata a 210.000 de lei pentru fiecare zi de protest, ca prejudiciu.


162 de persoane, majoritatea şoferi şi vatmani, au fost citaţi, ca pârâţi, în procesul deschis de OTL. Dintre ei, cei care au fost la muncă, nu s-au prezentat. Judecătorii au aflat de la angajaţi că unii dintre ei au fost citaţi la proces, alţii au fost anunţaţi doar telefonic. De asemenea, instanţei i s-a comunicat şi faptul că printre pârâţi se află persoane care au fost în concendiu în timpul celor două zile de grevă, dar şi persoane care s-au prezentat la muncă şi nu au participat la protest.

Este cazul unei orădence angajate ca femeie de serviciu, care s-a prezentat la muncă şi şi-a desfăşurat activitatea, dar, cu toate acestea, se află pe lista de pârâţi. Un alt angajat, care nu mai lucrează la OTL de circa două săptămâni, a fost şi el chemat la proces.

De asemenea, operatorii GPS la secţia tramvaie, le-au spus judecătorilor că ei s-au prezentat la muncă dar, pentru că mijloacele de transport nu au circulat, au rămas fără activitate fără voia lor. În plus, au susţinut angajaţii, deşi la grevă au participat mai multe persoane, inclusiv şefi de secţii, la judecată a fost chemată doar „muncitorimea”.

Iniţial, OTL a solicitat instanţei să constate că greva este nelegală, să dispună încetarea acesteia, să dispună reînceperea lucrului şi obligarea angajaţilor la plata unui prejudiciu în valoare de 210.000 de lei pentru fiecare zi de grevă.

Pentru că angajaţii au reînceput lucrul joi, jurista societăţii de transport local a depus o precizare prin care renunţă la capătul de cerere privind reînceperea lucrului. Judecătorii au decis să disjungă dosarul şi să formeze unul nou, având ca obiect obligaţia de a face.

Angajaţilor OTL li s-a adus la cunoştinţă că au posibilitatea să îşi desemneze mandatari care să îi reprezinte la viitoarele termene, dar şi să îşi angajeze un avocat. Oamenii au recunoscut că nu au înţeles mai nimic din cele întâmplate în sala de judecată, aşa că au solicitat un nou termen pentru pregătirea apărării şi angajarea unui avocat.

Nici când judecătorul le-a solicitat punctul de vedere cu privire la cererea OTL de renunţare la un petit, pârâţii nu au fost în măsură să formuleze o poziţie. Dosarul privind precizarea la cererea de chemare în judecată a primit un nou termen pentru data de 9 noiembrie, iar cel în care OTL solicită declararea grevei nelegală şi obligarea angajaţilor la despăgubiri a primit termen pentru data de 7 decembrie.

Judecătorii i-au pus în vedere reprezentantei OTL să depună la dosar, în cel mult 48 de ore, contractul colectiv de muncă, dacă există, regulamentul intern, contractele individuale de muncă, fişele de pontaj şi alte documente, în formulare suficiente pentru a putea fi comunicate cu toate părţile.

De asemenea, judecătorii au mai solicitat OTL să detalieze cererea privind prejudiciul de 210.000 de lei pentru fiecare zi de protest, defalcat pe beneficii nerealizate, dar şi să comunice numărul de călători pe zi.

Mai multe pentru tine:
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort