Amantele criminale din Bihor, trimise în judecată. Victima, care era soţul uneia, le „agasa“ pentru că voia sex cu nevasta

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Annamária Ruba (stânga) şi Tünde Venkli (dreapta) aveau o relaţie amoroasă, iar victima, Istvan Venkli, le agasa Sursa arhiva personală

Cele două femei din Bihor care i-au plătit 40.000 lei unui interlop, ca să-l ucidă pe soţul uneia dintre ele, au fost trimise în judecată, procurorii susţinând că acestea aveau o relaţie amoroasă, iar soţia victimei se simţea agasată de faptul că el voia să facă sex.

Informaţia apare într-un comunicat transmis, luni, 4 iulie, de Biroul de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, în care se arată că cele două femei, Tünde Venkli, 41 ani, şi Annamária Ruba, 37 ani, "aveau o relaţie amoroasă de aproximativ 3-4 ani". 

Cele două au decis să îl ucidă pe Istvan Venkli, soţul lui Tünde şi vărul Annamáriei, în decembrie anul trecut, pentru că soţia lui "se simţea agasată de insistentele victimei de a întreţine relaţii intime". 

Femeile au pus la cale crima în decembrie 2021. Atunci au decis să angajeze o persoană care ar putea comite fapta, iar Ruba l-a abordat pe Ioan Nagy, un bărbat din Valea lui Mihai, condamnat în mai multe rânduri pentru furturi şi violenţe, care a acceptat să facă asta, în schimbul sumei de 40.000 lei. 

În seara zilei de 18 decembrie 2021, Ruba l-a ademenit pe vărul său pe un drum lăturalnic situat în apropierea localităţii Barantău, unde Nagy l-a lovit cu un topor în cap, iar apoi atât el, cât şi femeia "au aplicat victimei lovituri cu cuţitul în zona pieptului şi abdomenului, lovituri (3 lovituri de topor şi 10 de cuţit) care au condus la decesul victimei", se arată în informarea procurorilor.

Apoi, cadavrul victimei a fost transportat cu autoturismul Annamáriei Ruba pe un câmp de lângă Valea lui Mihai, în apropierea fostei cariere de nisip, unde l-au îngropat. 

Ancheta a pornit iniţial pentru dispariţie, dar şi-a schimbat cursul la începutul lunii aprilie, în acest an, când, în timpul audierilor, procurorii au găsit indicii care arătau că bărbatul a fost victima unei infracţiuni, iar în timpul audierilor, autorul a şi recunoscut fapta. 

Ca atare, pe 14 aprilie, cei trei au fost arestaţi preventiv, măsură care a fost menţinută pe tot parcursul anchetei, fiind în vigoare şi în prezent, când anchetatorii au decis să-i trimită în judecată. 

Tünde Venkli a fost trimisă în faţa instanţei pentru complicitate la violenţă în forma omorului calificat, Annamária Ruba va fi judecată pentru violenţă în familie în forma omorului calificat în timp ce criminalul, Ioan Nagy, va răspunde pentru acuzaţia de omor calificat. 

Vă recomandăm şi: 

Descoperire şocantă în Bihor. Un bărbat dat dispărut a fost ucis la comanda soţiei şi a iubitei acesteia 

Noi detalii în cazul asasinării bihoreanului Venkli István: ce au declarat mama victimei şi cea a presupusului criminal plătit

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort