Adriana Sime, adjuncta şefului Finanţelor Bihor, reţinută de procurorii DNA Oradea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Adriana Sime, adjuncta şefului Administraţiei Finanţelor Bihor şi coordonatoarea activităţii de inspecţie fiscală, a fost reţinută procurorii DNA Oradea.

Potrivit unor surse, ar fi vorba despre un dosar de corupţie. Adriana Sime s-ar fi aflat în atenţia procurorilor DNA Oradea după ce ar fi fost reclamată că ar fi luat mită.

Procurorii anticorupţie au mai dispus efectuarea urmăririi penale faţă de Florentina Rodica Puşcău cu privire la săvârşirea infracţiunii de complicitate la luare de mită, în formă continuată.

Potrivit procurorilor, în perioada 2013 - 2014, Adriana Sime, în calitate de şef Serviciu Persoane Juridice 4 din cadrul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Bihor – Activitatea de Inspecţie Fiscală, prin intermediul suspectei Puşcău, a pretins de la un om de afaceri (denunţător în cauză) suma de 14.500 euro.

A primit în două tranşe 6.000 euro, bani ce i-au fost remişi fie în biroul său din incinta Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Bihor, fie la domiciliu.
În schimbul acestor foloase, Sime, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, urma să asigure finalizarea favorabilă a unei inspecţii fiscale efectuată la societatea comercială administrată de omul de afaceri şi să asigure întocmirea unui raport prin care să nu se constate în totalitate obligaţiile fiscale datorate de acesta din urmă bugetului de stat, lucru care s-a şi întâmplat.

“În perioada octombrie 2012 – decembrie 2014, inculpata Sime Adriana, în aceeaşi calitate, în mod repetat, a primit de la un alt om de afaceri (denunţător în cauză) produse alimentare (ulei de floarea soarelui şi ulei de măsline) în valoare totală de 927,96 lei, pentru ca, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, să manifeste o atitudine îngăduitoare cu ocazia dispunerii şi efectuării controalelor fiscale la firma acestuia din urmă, în sensul efectuării inspecţiilor doar formal şi neconstatării unor eventuale nereguli”, se arată în comunicatul transmis de procurorii DNA Oradea.

Inculpatei şi suspectei li s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 şi 307 Cod de procedură penală. 

Ea va fi prezentată judecătorilor Tribunalului Bihor cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie