10 motive pentru care ţi-e foame imediat după ce ai mâncat. Problema indicelui de saţietate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nutriţioniştii spun că există un clasament care ordonează alimentele după capacitatea acestora de a satisface foamea, capacitate ce se numeşte „indice de saţietate”. Alimentele cu indice mai mare îţi potolesc foamea mai bine şi mai repede la acelaşi număr de calorii. Spre exemplu, cartofii copţi sunt mult mai săţioşi decât cei prăjiţi.

Peştele, lintea, fasolea, ciupercile, brânza proaspată de vaci şi urda, cerealele integrale, legume şi fructe, dar şi alimentele bogate în proteine, pieptul de curcan, pulpa de vită, ouăle, te ajută să ţii foamea sub control, pe când carbohidraţii rafinaţi din pâinea albă şu zahărul nu sunt deloc săţioşi.

La alimentele prost alese se pot adăuga, însă, şi câteva greşeli în alimentaţie.

1. Nu bei suficientă apă însă, în loc de asta, consumi sucuri carbogazoase sau ceaiuri din comerţ, care conţin sirop de porumb cu multă fructoză. Iar fructoza poate păcăli creierul pentru a cere mai multă  mâncare, chiar şi când eşti sătul.

2. Consumi alimente semi-preparate, care au conţinut ridicat de bisfenol A, sau BPA, substanţa poate influenţa negativ rolul leptinei, conform unor cercetători de la Harvard, ducând la pofte alimentare amplificate şi la obezitate.

3. Ai o dietă cu doar 2 mese pe zi, încercând să reduci la minim consumul caloric, dar uiţi să respecţi orele de masă. Specialiştii spun că prima ar trebui să fie între 10:00 - 11:00  iar cea de a doua între 18:00 - 19:00, deoarece în acest fel  nu se suprapun fazele de ingestie, absorbţie, metabolizare şi eliminare. În plus, să nu uitaţi că organismul are nevoie de energie, deci orientaţi-vă spre alimente încărcate cu nutrienţi- legume multe, fructe întregi, proteine slabe, pseudocereale.

4. Ai înlocuit micul dejun cu “caffe latte”. Un mic dejun copios face ca oscilaţiile glicemiei să fie mai mici pe parcursul zilei. Potrivit Men's Health, un studiu realizat timp de patru ani, cu ajutorul a 6.764 de persoane sănătoase, a arătat că cei care au consumat doar în jur de 300 de calorii la micul dejun au acumulat de aproape două ori mai multe kilograme în plus faţă de cei care au mâncat aproximativ 500 de calorii, sau chiar mai mult, la această masă.

5. Ai uitat să mănânci legume crude. Legumele sunt bogate în vitamine, ajutând organismul să se protejeze de depresii, oboseală şi creşterea în greutate.  Dacă vrei să le prepari, atunci să fie fierte la abur sau pe grătar, nu coapte sau înăbuşite, fiindcă gătirea la peste 40 de grade Celsius duce la pierderea vitaminelor, enzimelor şi a proprietăţilor antioxidante.

6. Meal planning (organizarea meselor-orar) nu există decât în week-end. Când mănânci dezorganizat, întregul metabolism se dă peste cap.

7. Dieta e plictisitoare. Când regimul alimentar gândit nu-ţi e pe plac, senzaţia de foame poate să apară imediat după masă. Ca să scapi fără să „păcătuiţi”, e bine să vă ridicaţi imediat de la masă, să beţi un pahar de apă şi să faceţi un pic de mişcare. 

8. Ai eliminat o masă ca să poţi „trişa” cu un desert. Doar că bomboanele sau prăjitura, deşi gustoase pe moment, nu vă dau energie de durată şi, în scurt timp, îţi va fi foame din nou.

9. Eşti obosit şi stresat, motiv pentru care în organism se ridică nivelul unui alt hormon numit cortizol sau „hormonul stresului”, care te poate face să vrei să mănânci tot ce îţi iese în cale. Când stresul dispare, nivelul cortizolului scade, iar apetitul revine la normal.  Aşadar, învaţă să te relaxaţi din când în când pe parcursul zilei. Ascultă un pic de muzică, faceţi câteva exerciţii de respiraţie conştientă, fă o plimbare scurtă sau pur şi simplu închide ochii şi relaxează-te pentru câteva minute, chiar la birou. Important de reţinut e şi că un somn de mai puţin de 7 ore pe noapte poate schimba echilibrul hormonilor responsabili cu senzaţia de foame (leptina si grelina) într-un mod care te poate face să mănânci exagerat şi la ore total nepotrivite.

10. Consumă alimente degresate, light, încercând să slăbeşti. Lipsa grăsimilor alterează gustul, astfel că, în compensaţie, producătorii adaugă zahăr şi, prin urmare, numărul de calorii rămâne acelaşi sau chiar creşte. Unele grăsimi sunt chiar recomandate, cum ar fi cea monosaturată, din nuci şi uleiurile vegetale presate la rece. Menţiunea că uleiul de măsline în varianta light are mai puţine calorii e doar o altă păcăleală. Uită-te pe etichetă!

Mai multe pentru tine:
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța