VIDEO Accident evitat în ultima secundă la Iaşi. Un individ intră în viteză cu maşina în sensul giratoriu şi-i taie calea unui şofer care avea prioritate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Individul, aflat la volanul unei maşini Skoda Octavia, intră în viteză în sensul giratoriu FOTO Youtube

Incidentul, care putea avea consecinţe dramatice, a fost surprins cu o cameră de luat vederi instalată în bordul maşinii.

Imaginile au fost suprinse în dimineaţa zilei de sâmbătă, 23 noiembrie. Incidentul a avut loc în cel mai nou sens giratoriu amenajat în municipiul Iaşi, cel aflat în faţa Gării Internaţionale, la interecţia dintre bulevardele Nicolae Iorga şi Dimitrie Cantemir.

Şoferul care a înregistrat actul de inconştienţă circula dinspre bulevardul Nicolae Iorga şi intenţiona să facă stânga, prin sensul giratoriu, spre Dimitrie Cantemir.

În primele zece secunde ale filmuleţului se poate observa cum şoferul maşinii Skoda Octavia se îndreaptă în viteză spre sensul giratoriu, fără a arată intenţii de a reduce viteza.

În a doua parte a filmării, şoferul inconştient îşi conduce maşina razant prin faţa autoturismului intrat deja în sensul giratoriu, la un pas de a produce un accident foarte grav.

Pe aceeaşi temă:

VIDEO Cumplitul accident feroviar de la Iaşi a fost surprins de o cameră video. Comportamentul şoferului maşinii spulberate de tren este inexplicabil

Cinci maşini au fost implicate într-un accident rutier grav în judeţul Iaşi

Gică Grădinariu, prodecanul Facultăţii de Horticultură din Iaşi, a murit într-un accident de circulaţie produs la Galaţi

Mai multe pentru tine:
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat