Victorie uriaşă pentru plămânii Iaşiului. Tăierile de pădure din zona Bârnova au fost suspendate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: telem.ro

O victorie importantă în instanţă a fost obţinută de organizaţia Agent Green. Instanţa a hotărât sistarea tăierilor de arbori din zona considerată plămân al Iaşului, unul dintre cele mai poluate oraşe din România.

Tăierile de pădure din aria protejată Bârnova - Repedea (codrii Iaşilor) sunt suspendate începând de miercuri, 26 mai, a anunţat organizaţia Agent Green. 

Potrivit reprezentanţilor orgnizaţiei, recursul cu Romsilva şi Agenţia de Protecţia Mediului Iaşi a fost câştigat la Curtea de Apel Bucureşti. Hotărârea este definitivă şi urmează judecarea pe fond.

„Nu am toate datele referitor la subiectul din pădurea Dobrovăţ, cert este că discutăm de o acţiune începută în 2019 în instanţă, adică nu suprapune în vreun fel mandatul meu de ministru. Îmi doresc de asemenea şi apreciez activitatea colegilor din ministerul Mediului, de a pune sub protecţie cât mai multe păduri din România şi aici mă refer şi la pădurile virgine, cvasivirgine sau la pădurile seculare şi cert este că acolo unde pădurea este exploatată sustenabil şi durabil ea trebuie făcută respectând prevederile amenajamentului silvic”, a declarat Costel Alexe, fostul ministru al Mediului şi actual preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi. 

Anunţul a fost făcut de către organizaţia Agent Green, printr-o postare pe pagina oficială de Facebook

„Din acest moment Codrii Iaşilor sunt din nou ai oamenilor, pentru recreere şi ai biodiversităţii pentru protejarea habitatelor şi speciilor, aşa cum ar fi trebuit. Drujbele şi buldozerele nu mai au voie în pădure. Victorie uriaşă de etapă pentru plămânii oraşului Iaşi”, a transmis Agent Green.

Procesul a fost deschis de către organizaţia Agent Green în toamna anului 2020, atunci când societatea civică a şi organizat mai multe proteste, împotriva defrişărilor din pădurea considerată „plămânul Iaşului”. 

Vă recomandăm să citiţi şi: 

De ce se tem cel mai tare statele din UE? Să căutăm răspunsul în documentele secrete ale Comisiei Europene şi ale Consiliului

Peste 2.800 de pistoale, descoperite la frontieră. Erau ascunse printre mobilă şi produse alimentare

Mai multe pentru tine:
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Adevărul despre etnia Loredanei Groza. Toți cei care o știu credeau altceva
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Zodii care își vor rescrie destinul. Vor avea parte de transformări și noi începuturi până în primăvara lui 2026
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți