Victimele de la Colectiv, comemorate la Iaşi. „Statul român nu a avut grijă nici măcar de supravieţuitori“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Câţiva ieşeni au scris pe un palet din lemn „Targă Colectiv”.

La patru ani de la incendiul care a mistuit clubul Colectiv din Bucureşti, zeci de oameni s-au adunat în Piaţa Unirii din Iaşi, acolo unde sunt afişate câteva fotografii cu tinerii care şi-au pierdut viaţa în noaptea de 30 octombrie 2015.

Numele clubului Colectiv a fost scris din lumânările aprinse în Piaţa Unirii în seara zilei de 30 octombrie, iar câţiva ieşeni au scris pe un palet din lemn „Targă Colectiv”, criticând astfel modul în care salvatorii au gestionat situaţia în noaptea tragediei.

Oamenii veniţi la comemorare s-au arătat nemulţumiţi că nu s-a schimbat nimic nici acum, la patru ani de la tragedia care a îndoliat România. „Nu s-a schimbat nimic, nici nu cred că se va schimba. Am venit aici pentru că, dincolo de emoţiile şi durerile noastre, trebuie să comemorăm aceste victime”, a spus Silviu, 31 ani.

În Piaţa Unirii din Iaşi au fost prezenţi şi reprezentanţi ai Asociaţiei „Împreună pentru A8”. Ionel Apostol, membru al asociaţiei care militează pentru construirea Autostrăzii Ungheni - Iaşi - Tg.Mureş, spune că statul român nu a avut grijă nici măcar de supravieţuitori.

„64 de tineri au murit în condiţiile alea, iar statul român nu a avut grijă nici măcar de supravieţuitori. Eu nu o să pot să înţeleg cum dorm liniştiţi acasă cei responsabili de această situaţie: ministrul sănătăţii de atunci, primarul de sector, primarul general al Capitalei. Cea mai mare problemă este că încearcă să ascundă în continuare tragedia care s-a întâmplat la Colectiv”, a declarat Ionel Apostol.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?