Vaccinul viitorului, conceput la Iaşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În laboratoarele Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) ar putea fi creat cel mai performant vaccin împotriva virusurilor gripale, unul care ar putea fi utilizat atât pentru oameni, cât şi pentru animale.

Ana Bejanariu este unul dintre cercetătorii din noua generaţie format la Universitatea ieşeană. Teza acesteia cu care a obţinut titlul de doctor, “Elaborarea şi testarea de noi vaccinuri antigripale bazate pe vectori lentivirali la suine şi păsări” a fost realizată în colaborare cu una dintre instituţiile de prestigiu din domeniu la nivel mondial, Institutul Pasteur din  Franţa.

Gripa este o preocupare reală a sănătăţii publice, fiind o infecţie originală raportată la celelalte infecţii virale. Boală respiratorie acută, cu caracter zoonotic, foarte contagioasă, gripa afectează omenirea şi lumea animală încă din cele mai vechi timpuri. Dacă cel mai adesea gripa trece drept o boală comună, sezonieră, cu un caracter banal, fenomenul de shift genetic sau de reasortare genetic poate duce la transformarea unei suşe gripale comune într-un adevărat pericol internaţional cu generarea de pandemii dramatice”, explică tânăra motivul pentru care a ales acest domeniu pentru cercetarea sa doctorală.

Vaccin ce utilizează proteinele deja existente în organism

Conform acesteia, scopul studiului său are drept scop anticiparea caracterului imprevizibil al gripei şi respectiv a fenomenului de shift antigenic. “Principiul a fost unul complet diferit, aşadar în loc de a fi ţintite proteinele ce suferă cel mai adesea modificări genetice, utilizarea proteinelor interne, conservate ale gripelor de tip A a fost sugerată în elaborarea unui nou vaccin antigripal. Stabilitatea acestor proteine sau segmente proteice într-un sistem vaccinal a fost asigurată prin clonarea lor în vectori lentivirali, ustensile valoroase ale biologiei, puţin cunoscute la ora actuală în România”, susţine Ana Bejanariu în rezumatul tezei sale de doctorat.

Lucrarea tinerei a făcut obiectul unei colaborări complexe între echipa de cercetători de la USAMV (Departamentul de Epidemiologie şi de Boli Infecţioase) Iaşi şi o echipă de cercetători de la Institutul Pasteur în cadrul proiectului cu tema ‚Lupta împotriva virusurilor gripale recombinate: testarea unor noi vaccinuri bazate pe vectori lentivirali la suine şi păsări’ ROFLU 52 180 / 2008.  Astfel, cercetarea realizată de tânără a avut rezultate încurajatoare, atât în cazul testelor pe şoareci de laborator, cât şi pe porcine.

Mai multe pentru tine:
Black Friday la Flanco: Top oferte la soundbar-uri, sisteme audio și boxe portabile
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
„M-a lovit atât de puternic”! Celebra vedetă face dezvăluiri cutremurătoare la 53 de ani
A murit Horia Moculescu! Mesajul cutremurător transmis de fiica celebrului compozitor: „Mă sufocă și mă strânge lumea, tată! Nu pot să respir. Nu știu să trăiesc.”
Tragedia care i-a marcat viața lui Horia Moculescu. A avut un fiu care a murit la 31 de ani. Mariana Moculescu, confesiuni dureroase: „Nu mai răspundea la telefon”
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă