Video Un tânăr accidentat grav la coloană a putut să meargă a doua zi după operaţie. Intervenţie efectuată cu cel mai performant robot din lume VIDEO
0Robotul MAZOR X este cel mai performant sistem robotizat existent în lume la ora actuală pentru chirurgia spinală, iar Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi este singura unitate din ţară şi a doua din Europa care deţine o astfel de tehnologie.
O operaţie medicală efectuată cu cel mai performant sistem robotizat din lume, MAZOR X, l-a pus pe picioare pe un tânăr de 25 de ani, victimă a unui accident rutier în urma căruia risca să rămână paralizat. Intervenţia chirurgicală a fost efectuată la Iaşi în cursul lunii decembrie a anului 2020.
Tânărul suferise o fractură de coloană lombară care era instabilă, spun medicii. Riscul ca acesta să nu mai poată merge era unul mare, dar tehnologia de ultimă generaţie şi experienţa medicilor l-au pus pe picioare pe pacient.
În timpul intervenţiei chirurgicale, medicii de la Spitalul Clinic de Urgenţă „Prof. Dr. N. Oblu" din Iaşi au folosit robotul Mazor X, cea mai performantă tehnologie din lume folosită în chirurgia spinală şi neurochirurgie.
„Scopul nostru e să facem operaţii cât mai sigure pentru ca imediat post operator să mobilizăm pacientul. Calitatea vieţii pacientului este scopul meseriei noastre. De aceea folosim tehnologia: robot sau numai navigaţie fără robot.
Ştim că am amplasat instrumentaţia optim, a doua zi pacientul se dă jos din pat, nu îl mai imobilizăm cu acel corset rigid, eventual îi punem un corset uşor şi îl mobilizăm. Acesta e scopul. Statul în pat are complicaţiile şi dezavantajele sale: pierde masă musculară, poate să facă tromboflebite, trombopneumonie. Vreau să reinserez social cât mai repede pacienţii şi să aibă o calitate a vieţii cât mai bună”, a precizat şef Secţie Asist. univ. Dr. Bogdan Costăchescu, medic primar neurochirurg Spitalul Clinic de Urgenţă „Prof. Dr. N. Oblu" din Iaşi.
Unitatea medicală este singura din ţară şi a doua din Europa care deţine o astfel de tehnologie de ultimă generaţie.
Intervenţia chirurgicală a durat patru ore, echipa medicală fiind formată dintr-un medic neurochirurg, un medic ortoped, un rezident, doi bioingineri şi doi asistenţi medicali.
Conducerea Spitalului de Neurochirurgie din Iaşi a publicat un material video prin intermediul căruia sunt prezentaţi cei mai importanţi paşi din timpul operaţiei efectuate cu ajutorul MAZOR Z:
Sursa video: Facebook/ Spitalul Clinic de Urgenţă "Prof. Dr. Nicolae Oblu" Iaşi - Pagina Oficială
În cursul anului 2020, medicii de la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi au efectuat 14 operaţii cu ajutorul robotului MAZOR X.