Un student de 23 de ani s-a înecat la ştrand. Ce spun autorităţile ieşene despre lipsa salvamarului din zonă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Observator TV

Un tânăr în vârstă de 23 de ani, din Iaşi, s-a înecat miercuri, 12 iunie, la Ştrandul Municipal. Echipajul SMURD a intervenit după ce incidentul a fost semnalat la 112, însă tânărul nu a mai putut fi salvat. Acesta era student în anul al IV-lea la Facultatea de Construcţii Maşini şi Management Industrial a Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iaşi, fiind unul dintre cei mai buni din promoţia sa.

Întâmplarea s-a petrecut miercuri după-amiază, în jurul orei 14.00. Cei care l-au zărit în cele din urmă pe tânăr şi au sunat la numărul de urgenţă au fost chiar cei doi prieteni cu care băiatul venise la ştrand. La faţa locului a fost trimis imediat un echipaj SMURD care a început resuscitarea, însă tânărul nu a reacţionat şi a fost declarat mort.

Reprezentanţii universităţii unde învăţa băiatul spun că acesta era un student de nota 10, numărându-se printre cei mai buni din an.

Întrebaţi de ce la momentul tragediei în ştrandul aparţinând Primăriei Iaşi nu se afla un salvamar care să intervină în ajutorul tânărului, reprezentanţii instituţiei au răspuns doar că în acest moment se face o anchetă.

„Este o anchetă în desfăşurare. Vom putea oferi mai multe informaţii după finalizarea ei”, a precizat Sebastian Buraga, purtătorul de cuvânt al Primăriei Iaşi.

Trupul tânărului a fost dus la Institutul de Medicină Legală Iaşi.  

Citiţi şi:

Cum a cumpărat copilul de 11 luni al primarului Mihai Chirica un teren de 250.000 de euro. Tutore i-a fost bunica pensionară

Mai multe pentru tine:
Black Friday toată luna la Mobila Laguna: reduceri care depășesc 70% și economii de peste 6.000 de lei pentru cumpărători
Top 5 bestselleruri internaționale 2025 și titluri bonus – Descoperă-le și comandă-le acum pentru serile de iarnă și cadouri de sărbători
Răsturnare de situație în cazul morții Andreei Cuciuc. Ce ascundea familia? Acuzații și dezvăluiri incredibile despre moartea adolescentei la Balul Bobocilor. La ce presiuni a fost supusă familia
Black Friday 2025. Reduceri mari la încălţăminte și electrocasnice
Există 21 de tipuri diferite de penisuri, spun studiile. Cum să ai parte de plăcere maximă, indiferent de formă
Black Friday 2025 la Various Brands: outfit complet de iarnă pentru femei, cu cea mai mare reducere. Idei de cadouri pentru sărbători
Cele mai bune oferte la încălțămintea de iarnă: economisește peste 50% pe Otter înainte de Black Friday
Black Friday 2025, o oportunitate pentru doamnele care vor să arate bine. Top 3 cele mai bune produse pentru ten, apreciate de clienți
Salariul pe care îl încasează un român, în Elveția: „Acum muncesc la pește congelat. 3 luni am fost în probe”. Ce cheltuieli lunare are?
Adevărul despre relația din spatele scenei dintre Angela Similea și „Prințul șlagărelor”. Fiul compozitorului Marcel Dragomir rupe tăcerea: „Ea era ca pe un piedestal!” Ultimele lui cuvinte
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală