Un nou dosar penal pe numele lui Relu Fenechiu a fost înregistrat la Parchetul General. Baronul, acuzat de înşelăciune

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un ieşean care locuieşte în cartierul de vile construit în Iaşi de Relu Fenechiu a înaintat, recent, o plângere penală împotriva fostului ministru al transporturilor. Reclamaţia a ajuns, zilele trecute, la Parchetul General.

Alături de Relu Fenechiu, prin aceeaşi plângere au mai fost reclamaţi şi fratele fostului liberal, Lucian Fenechiu, precum şi omul de afaceri Bogdan Damian. Cei doi se află şi ei în Penitenciarul Iaşi.

Reclamaţia penală înaintată de ieşeanul Ioan D. a ajuns iniţial la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi şi face referire la presupuse abuzuri comise de fraţii Fenechiu şi Bogdan Damian în cartierul de vile I.C. Brătianu, din zona Bucium.

„Plângerea a fost declinată către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României prin prisma calităţii de deputat a unuia dintre cei reclamaţi“, a transmis corespondentului "Adevărul" Adina Bocai, purtător de cuvânt al unităţii de Parchet ieşene. În acelaşi document remis procurorilor mai sunt reclamaţi şi un avocat şi un notar din Iaşi.

Ioan D. nu a precizat infracţiunea de care îi acuză pe fraţii Fenechiu şi pe Damian, însă din conţinutul sesizării sale ar reieşi că aceasta ar fi de înşelăciune.

Scandal în cartierul de vile alui Fenechiu

Nemulţumirea reclamantului face referire la o asociaţie de proprietari ce a fost înfiinţată de Relu Fenechiu în cartierul fostului ministru. „Asociaţia de proprietari complex rezidenţial I.C. Brătianu Iaşi“ ar fi fost înfiinţată fără acordul unora dintre proprietarii de acolo şi ar fi solicitat, de-a lungul timpului, pe lângă plata utilităţilor, şi cheltuielile asociaţiei cu salariile angajaţilor, iluminatul stradal etc.

Locatarii lui Fenechiu au contestat şi în instanţă legalitatea înfiinţării respectivei asociaţiei, procesul fiind pierdut în luna octombrie a anului trecut. Lucian Fenechiu şi Bogdan Damian au fost reclamaţi şi ei întrucât au avut funcţii de conducere în cadrul asociaţiei. Oamenii s-au plâns că ar fi fost înscrişi în respectiva entitate juridică fără a-şi da acordul şi, refuzând să plătească sumele de bani în plus solicitate, au ajuns să fie puşi sub executare silită.

Relu şi Lucian Fenechiu, dar şi Bogdan Damian se află după gratii de pe 30 ianuarie atunci când Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a României a dat sentinţa definitivă în dosarul „Tranformatorul“. Toţi trei au primit câte cinci ani de închisoare şi împart, în prezent, aceeaşi celulă în cadrul Penitenciarului de Maximă Siguranţă din Iaşi. Fenechiu a fost acuzat de instigare la abuz în serviciu de către Direcţia Naţională Anticorupţie după ce, la începutul anilor 2000, a vândut piese vechi, în cadrul unor licitaţii trucate, către SISEE Moldova.

Mai puteţi citi:

Relu Fenechiu s-a predat în jurul orei 18.00 şi va ajunge în arestul Poliţiei Iaşi. Fostul deputat şi-a anunţat demisia din PNL Relu Fenechiu s-a predat în această seară, în jurul orei 18.00. Informaţia a fost confirmată de şeful Poliţiei Iaşi, chestorul Ioan Scripniciuc.

Dosarul „Transformatorul”. Relu Fenechiu, condamnat la cinci ani de închisoare cu executare. Fostul ministru s-a predat Magistraţii Curţii Supreme l-au condamnat joi pe fostul ministru al Transporturilor Relu Fenechiu la cinci ani de închisoare în dosarul „Transformatorul”, în care a fost găsit vinovat pentru corupţie. Instanţa a menţinut astfel decizia anterioară dată de completul de trei judecători al aceleiaşi Curţi. Spre seară, Fenechiu s-a predat Poliţiei Judeţene Iaşi, unde va rămâne până când va ajunge mandatul de executare a pedepsei.

Relu Fenechiu: "În această ţară se fură în continuare mult prea mult" Proaspătul ministru al Transporturilor, judecat pentru fapte de corupţie în dosarul "Transformatorul", a criticat organigrama instituţiei pe care o conduce şi a ameninţat cu concedierea subordonaţii care nu corespund schemei postului.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Zodii care își vor rescrie destinul. Vor avea parte de transformări și noi începuturi până în primăvara lui 2026
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Adevărul despre etnia Loredanei Groza. Toți cei care o știu credeau altceva
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu