Ultimul comunicat al lui Romeo Olteanu, prefectul care s-a urcat băut la volan şi a fost implicat într-un accident rutier

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fostul prefect de Iaşi, Romeo Olteanu FOTO Adevărul

Romeo Olteanu, prefectul de Iaşi care s-a urcat băut la volan şi a fost implicat într-un accident rutier, şi-a scris "testamentul".

Prefectul de Iaşi şi-a dat demisia pe 11 august, la cererea expresă a ministrului de Interne, Romeo Olteanu urmează să fie înlocuit, cel mai probabil, începând de săptămâna viitoare de către Dan Cârlan, fost politician din Iaşi numit în funcţie printr-o Hotărâre de Guvern.

Olteanu a trimis un comunicat de presă în care-şi face bilanţul, în termeni apreciativi, a celor doi petrecuţi în funcţia de Prefect al Iaşiului.

Romeo Olteanu îşi începe scrisoarea arătând că instituţia pe care a condus-o nu a fost implicată în scandaluri politice. "Nimeni nu a spus şi nici nu poate să spună că instituţia a fost folosită ca armă politică, că a făcut poliţie politică. Aşa cum am promis încă de la preluarea mandatului am fost un prefect al tuturor ieşenilor şi mi-am desfăşurat activitatea în interesul tuturor cetăţenilor", se arată în scrisoarea deschisă.

Comunicat de presă final Romeo Olteanu

Romeo Olteanu se laudă că a primit în audienţă peste 1.000 de persoane şi că uşa sa a fost deschisă tuturor: "Am organizat audienţe în teritoriu, pentru a veni în sprijinul celor care nu se pot deplasa până în municipiul Iaşi."

Fostul prefect s-a luptat şi cu natura: "Am avut un mandat greu şi din punct de vedere al situaţiilor de urgenţă. Am avut viscol şi căderi importante de zăpadă iarna, inundaţii primăvara, dar şi caniculă şi secetă în perioada de vară. Am coordonat toate aceste servicii pentru ca ieşenii să nu fie foarte afectaţi de aceste fenomene meteorologice extreme."

O bună parte din darea de seamă se referă la controalele efectuate de inspectorii Prefecturii, la zecile de mii de documente verificate. La final, Romeo Olteanu a avut un mesaj şi pentru cel care îi ia locul: ”La final de mandat pot să spun că părăsesc o instituţie care funcţionează fără sincope. Sper ca noul prefect al judeţului Iaşi să ducă mai departe proiectele aflate în curs de derulare şi îi urez succes în îndeplinirea atribuţiilor în serviciul ieşenilor".

Pe aceeaşi temă:

Prefectul de Iaşi, găsit băut după ce a fost implicat într-un accident. Poliţiştii i-au luat alcoolemia după jumătate de oră

Prefectul judeţului Iaşi a demisionat după ce a fost prins băut la volan

Fost senator de Iaşi, şef al proiectului de 1,2 miliarde de euro pentru construirea hidrocentralei de la Tarniţa-Lăpuşteşti, în Cluj, de către o companie din China

Banii chinezilor, pe mâna unui politruc traseist

Mai multe pentru tine:
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile