Spectacol deosebit, în regia maestrului Gigi Căciuleanu, pe scena Operei Naţionale din Iaşi. De Valentine’s Day: „Imagine all the people” (John Lennon)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Opera Naţională Română Iaşi pune în scenă pe 14 februarie, de Ziua Îndrăgostiţilor, un spectacolul special, care a obţinut în 2014 Premiul de excelenţă la Gala Premiilor Operelor Naţionale.

Opera Naţională Română Iaşi pune în scenă, de Ziua Îndrăgostiţilor, un spectacolul special care a obţinut în 2014 Premiul de excelenţă la Gala Premiilor Operelor Naţionale.

Opera ieşeană readuce publicului conceputul de „Teatru-coregrafic” prin spectacolul „Imagine all the people” (John Lennon), semnat de regizorul şi coregraful Gigi Căciuleanu, în care Interpretează soliştii şi ansamblul de balet ai Operei Naţionale Române Iaşi, alături  elevi ai Colegiului de Artă „Octav Bancilă” din Iaşi.

Spectacolul va fi pus în scenă pe 14 februarie, începând cu ora 18.30. Potrivit maestrului Gigi Căciuleanu, spectacolul este o „energie de grup” care se adresează nu doar ochiului, ci şi gândirii. Biletele se pot rezerva online pe operaiasi.ro. Preţul acestora variază între 10 şi 60 de lei, în funcţie de locul din sală.

 „Acest spectacol este spus într-un limbaj care mi-este propriu, cu felul meu personal de a vedea, de a gândi si de a face dans. Idei organizate sub forma unui spectacol de teatru coregrafic, în care cele mai mici detalii sunt tot atât de importante cât si marile explozii de energie. Energie de grup în care se conjugă ca într-o orchestraţie cât se poate de minuţioasă, energiile fiecăruia dintre cei de pe scenă. Adresându-se nu numai ochiului, ci şi gândirii şi, până la urmă, sper, şi inimii spectatorului. Mi-aş permite să-l invit pe acesta nu numai să privească sau să judece spectacolul, ci să şi participe cu imaginaţia la soarta fiecăruia din oamenii de pe scenă …«Imagine all the people», precum ne îndeamnă atât de frumos domnul John Lennon…”, a subliniat maestrul Gigi Căciuleanu.

Mai multe pentru tine:
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cine a moștenit drepturile de autor ale lui Ioan Gyuri Pascu, de la Divertis? „Ea primește banii!” Sfatul de aur dat fiicei: „Să-i ierți pe cei care ți-au făcut rău!”
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele 2 zodii cărora li se reconfigurează traseul vieții începând cu 4 februarie. Toate greutățile prin care au trecut le duc, în sfârșit, pe drumul fericirii
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Sydney Sweeney, una dintre cele mai HOT actrițe ale momentului, a înnebunit Internetul cu apariția sa în lenjerie intimă. De ce s-a afișat astfel
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie