Situația absurdă în care a ajuns un român. A fost pus să plătească impozit pentru clădiri demolate legal de doi ani

0
Publicat:

Un ieșean care a obținut autorizație de demolare pentru mai multe construcții aflate în paragină a fost pus în situația absurdă de a plăti impozit pentru clădiri. Bărbatul a dat primăria în judecată cerând să emită documentul prin care să se constate că imobilele nu mai există.

Clădirile au fost demolate cu autorizație, dar încă există în documente FOTO Arhivă

În procesul deschis la Tribunalul Iași, bărbatul a arătat că este proprietarul unui teren pe care se aflau mai multe construcții care prezentau pericol de dărâmare, fiind într-o stare avansată de degradare.

Proprietarul a depus la Primăria Iași o cerere de eliberare a autorizației de demolare, iar documentul a fost emis în 9 august 2021. În luna octombrie a aceluiași an, lucrările de demolare au fost executate.

Ieșeanul a făcut apoi demersurile la primărie pentru emiterea procesului-verbal de recepție a lucrărilor de demolare pentru finalizarea procedurilor.

„Nici până la această dată (n.red. data deschiderii procesului - aprilie 2023), funcţionarii publici competenţi, pârâţi în prezenta cauză, nu au procedat la eliberarea procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor de demolare”, s-a plâns proprietarul.

Culmea absurdului

Ieșeanul susține că au fost îndeplinite toate condițiile pentru eliberarea procesului-verbal de recepție a lucrărilor de demolare. În plus, bărbatul spune că funcţionarii Primăriei Iași i-au cerut să facă demersuri care „excedau dispoziţiile legale aplicabile în materie, reclamantul fiind pus în situaţia de a realiza demersuri lipsite de fundament juridic”. Totuși, pentru a-și revolza problema, le-a realizat.

„Mai mult decât atât, a solicitat de nenumărate ori să i se comunice stadiul soluţionării cererii, toate rămânând fără răspuns”, a arătat avocatul bărbatului în instanță.

Ieșeanul s-a mai plâns judecătorilor că  „s-a ajuns în situaţia absurdă în care este obligat să plătească impozitul pe clădiri, cu toate că acestea au fost demolate încă din anul 2021”.

Totodată, reclamantul este pus în situaţia în care, cu toate că a demolat clădirile existente, să nu poată face nimic cu terenul rămas liber, dat fiind faptul că, scriptic, imobilele - clădiri, încă există, dar cei responsabili cu emiterea procesului-verbal, refuză eliberarea acestuia pentru motive doar de dumnealor cunoscute”, s-a mai arătat în cererea de chemare în judecată.

Primăria, obligată să emită actul

În procesul de la Tribunalul Iași, Primăria Iași nu a depus întâmpinare. Judecătorul a obligat municipalitatea să emită procesul-verbal de recepție în termen de  zece zile de la rămânerea definitivă a deciziei.

În caz contrar, primăria e obligată să achite o taxă de 1.000 de lei pentru fiecare zi de întârziere.

„Întreaga procedură de emitere a procesului-verbal de recepţie este una strict tehnică și vizează îndeplinirea condiţiilor impuse prin autorizaţia de demolare. Instanţa de judecată nu are posbilitatea de a se substitui comisiei de recepţie, care are un atribut exclusiv în această privinţă, însă pe de altă parte se constată refuzul nejustificat al acestei comisii, din care face parte şi autoritatea publică locală, de a soluţiona cererea reclamantului”, se arată în sentința Tribunalului Iași, care nu este definitivă, fiind atacată cu apel.

Mai multe pentru tine:
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa