Scandal amoros în mediul universitar. Un lector doctor este urmărit penal pentru hărţuire sexuală prin SMS: „Ciumafaio, ce p*** beleşti”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lectorul Cosmin Dariescu este cercetat penal pentru hărţuire FOTO Facebook

Lectorul universitar doctor Cosmin Dariescu, de la Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, este urmărit penal după ce, au arătat surse juridice pentru “Adevărul”, ar fi hărţuit şi ameninţat o profesoară din oraş.

Cosmin Dariescu predă la Facultatea de Drept a universităţii ieşene, fiind şi avocat în Baroul Iaşi. El a fost reclamat la Parchet la finele anului trecut, împotriva sa constituindu-se dosarul nr. 29/P/2014.

Anchetatorii au început urmărirea penală pe numele său pentru infracţiunile de hărţuire şi ameninţare. În ceea ce priveşte prima dintre infracţiuni, lui Dariescu i s-a reţinut alineatul 2, care prevede că „efectuarea de apeluri telefonice sau comunicări prin mijloace de transmitere la distanţă, care, prin frecvenţă sau conţinut, îi cauzează o temere unei persoane, se pedepseşte cu închisoare de la o lună la trei luni sau cu amendă, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă“.

În acest sens, la dosarul în care este cercetat lectorul şi avocatul ieşean sunt depuse câteva zeci de mesaje pe care acesta i le-ar fi trimis. “Ciumafaio, ce p*** beleşti” sau „Credeai că la Iaşi nu se va afla că satisfaci bărbaţi pe bani? Mă faci să râd, curajoaso.“, sunt două dintre mesajele primite de profesoară.

Multe dintre mesajele depuse la dosar conţin injurii, ameninţări sau expresii triviale, au mai precizat sursele citate. Mărul discordiei dintre Cosmin Dariescu şi profesoară ar fi refuzul acesteia de a mai continua o relaţie pasageră, consumată pe parcursul câtorva luni din anul trecut. De altfel, mesajele atribuite lectorului ieşean ar fi început să fie trimise la scurt timp după ce cei doi s-au despărţit.

Sursele menţionate au mai transmis că profesoara ar fi avut nevoie de sprijinul unui psiholog în urma primirii respectivelor mesaje de la fostul ei iubit. La dosar este depus un document în care se precizează că ieşeanca a participat la şedinţe terapeutice. În documentul respectiv, psihologul a concluzionat că, „în urma evaluării psihologice şi a intervalului anamnestic s-au constatat la doamna ** elementele unui tablou depresiv cu manifestări anxioase şi dificultăţi de adaptare la cerinţele din sfera profesională şi personală generate de încheierea unei relaţii personale intime puternic încărcată emoţional.“

Lectorul a transmis un comentariu corespondentului “Adevărul”, în care a precizat: „Nu am fost informat şi nu ştiu despre existenţa unui astfel de dosar, motiv pentru care nu ştiu nici de ce fapte aş putea fi acuzat. Pentru soluţionarea unor astfel de dosare există instituţii abilitate. Având în vedere cele de mai sus, nu am de făcut niciun comentariu“.

Citeşte

Triunghi amoros cu doi procurori şi o avocată. Un magistrat de la DIICOT îşi acuză colegul de la DNA de abuzuri după „o relaţie amoroasă pasageră”
 

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie